Ciolacu pune condiții pentru o colaborare cu USR
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că, pentru ca USR să intre la guvernare, Elena Lasconi trebuie să se retragă din cursa prezidenţială și să-l susțină pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare. Ciolacu a fost întrebat, la Craiova, despre posibila colaborare cu USR, având în vedere că preşedintele USR, Elena Lasconi, a afirmat că nu dorește să colaboreze dacă el rămâne premier.
„În primul rând, și eu, și domnul președinte interimar, Ilie Bolojan, am invitat USR-ul la guvernare în momentul când am făcut această coaliţie de guvernare. Această coaliţie de guvernare funcţionează prin decizie comună. Trebuie să vorbim şi cu domnul Kelemen Hunor, trebuie să vorbim şi cu grupul minorităţilor. Ştiu de cerinţa, sau cel puţin declarativă, fiindcă doamna Lasconi a rămas în competiţia pentru funcţia de preşedinte. Eu i-am făcut o propunere doamnei Lasconi, să iasă din competiţia electorală, să intre la guvernare, și nu am nicio problemă. În aceste condiţii, eu, Marcel Ciolacu, o să mă duc la colegii mei și o să le spun să propună pe altcineva prim-ministru. Deci cred că am fost cât se poate de deschis”, a declarat Marcel Ciolacu.
Premierul a subliniat că, dacă cineva dintr-o poziție inferioară în alegeri încearcă să impună condiții, nu va fi de acord. „Dacă încercăm de pe locul 4 sau de pe locul 5 să impunem jocul și să uităm cine a câştigat alegerile, nu o să fiu de acord nici eu, nici colegii mei. Consider că trebuie o coaliţie largă, nu am nicio problemă să intrăm acum și să avem un candidat comun al tuturor forţelor democratice din Parlament”, a adăugat el.
Ciolacu a mai menționat că, în condițiile în care USR dorește să participe la guvernare, Elena Lasconi ar trebui să se retragă din cursa prezidenţială și să-l susţină pe Crin Antonescu. „După alegeri vom vedea ce vom face. Dacă vor la guvernare, să vină acum. Doamna Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Crin Antonescu, candidatul unic. Eu nu am nicio problemă să fac un pas înapoi să vorbesc cu colegii mei. Cu şmecherii din astea electorale, azi intrăm, dar dacă tu pleci, dar intrăm după ce noi facem nu ştiu ce, cu mine nu funcţionează. Vrea cineva să rupă coaliţia? Nu am nicio problemă. PSD-ul trece în opoziţie. Îi invit”, a concluzionat premierul Ciolacu.
