Dimineața la Școală: O Luptă cu Autismul
În fiecare dimineață, la plecarea spre școală, fiul meu trece printr-o transformare dramatică. În mașină, este un copil plin de energie, povestind și râzând. Dar imediat ce ajungem la școală, se schimbă. Odată cu deschiderea ușii, ceva în el se închide. Ochii lui devin sticloși, iar postura lui se lasă. Nu va privi nici la sora lui, nici la mine. De la el primesc, uneori, o șoaptă de „poka”, atât de timidă încât pare că abia există. Aceasta este realitatea autismului pentru el: la despărțire, se închide, iar eu nu reușesc să ajung la el.
Viața de Acasă: Un Univers Fără Limite
Acasă, fiul meu este nelimitat. Vorbește fără oprire despre numere, direcții și detalii pe care doar el le observă. Se bucură de dans, cântă, pictează și construiește. Este bilingv, trecând cu ușurință între rusă și engleză. De asemenea, înțelege numerele intuitiv și face conexiuni surprinzătoare pentru vârsta lui. Își petrece timpul explorând parcuri, căutând insecte și jucându-se cu sora lui, dar întotdeauna urmează regulile pe care le stabilește el.
Comunicarea și Tăcerea în Diverse Medii
La școală, fiul meu nu a vorbit din luna ianuarie, aproape un an de tăcere. La bunici, vorbește rar, dar uneori se deschide complet, ca și cum nimic nu ar fi fost diferit. La cottage-ul socrilor, uneori comunică, dar în rest este tăcut. El își sortează vorbirea în funcție de loc: acasă este „vorbire”, la școală este „nu vorbesc”, iar la bunici este „poate”.
Dinamicile Familiale și Teama de Viitor
Viața de zi cu zi este o combinație a acestor două lumi, legate prin rutine. Sora lui îl ajută să se simtă inclus, dar interacțiunile reale sunt fragile. Amândoi cresc, dar în direcții diferite: imaginația sorei se extinde, în timp ce a lui se concentrează pe structură și control. De fiecare dată când sursa de inspirație a sorei lui interferează cu regulile stabilite de el, jocul se destramă. Uneori, rezultatul este o tantrum sau abandonarea jocului.
Povara și Iubirea Părinților
Răspunderea de a crește un copil cu autism aduce o presiune greu de descris. Teama pentru viitorul fiului meu este constantă, temându-mă că nu va putea să se descurce singur într-o lume care cere interacțiune și adaptabilitate. De asemenea, mă îngrijorează că sora lui va purta o povară prea mare. Această îngrijorare se transformă în anxietate, afectând relațiile noastre și răbdarea.
Concluzie
Viața cu autism înseamnă să porți o greutate care nu se ridică niciodată, dar și să trăiești clipe de iubire și bucurie care străbat întunericul. Dimineața, voi deschide din nou ușa mașinii, iar fiul meu va păși într-o lume din care nu pot ajunge la el, dar seara, fereastra se va deschide, oferindu-mi o conexiune luminoasă, chiar dacă efemeră.
