CNA solicită TikTok să elimine conținutul care incită la violență împotriva reprezentanților BEC
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis pe 15 martie să solicite platformei TikTok să elimine materialele care instigă la violență împotriva membrilor Biroului Electoral Central (BEC). Vicepreședintele CNA, Valentin-Alexandru Jucan, a declarat că solicitarea vizează acțiuni împotriva conținutului ilegal, cerând platformei să elimine postările indicate și să analizeze conturile respective pentru a preveni alte încălcări.
Jucan a menționat că unele dintre materialele sesizate care incită la violență au fost deja șterse de pe platformă, incluzând un videoclip cu un cântec care conținea mesaje obscene și îndemnuri la violență, cum ar fi „Puneți mâna pe topoare!”, avându-i în imagine pe membrii BEC.
Decizia CNA va fi transmisă BEC, iar autoritatea a subliniat că colaborează cu instituții relevante, precum BEC și Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), pentru a reacționa prompt în situații de acest gen.
În cadrul ședinței de urgență, CNA a analizat rapoartele de monitorizare întocmite ca urmare a sesizării BEC cu privire la materiale audiovizuale difuzate pe TikTok, care conțin mesaje de instigare la violență. CNA a constatat încălcarea dispozițiilor legale și a hotărât să emită un ordin de eliminare a conținutului ilegal, identificând postări pe profilurile utilizatorilor nicolaeonetiu1 și user372644388282224.
Postările conteneau mesaje precum „Romani cum ai intalniti pe strada mazilitii urgent” și „Urmaritii in seara asta si nimicitii”, iar unul dintre versurile melodiei de fundal suna: „Dacă nu facem ceva, nimic.” CNA a decis, de asemenea, să analizeze și să închidă conturile de utilizator asociate și să identifice și să elimine postările respective din întreaga platformă.
CNA funcționează în regim de permanență și este în legătură constantă cu publicul și autoritățile relevante, inclusiv BEC și AEP.
