Trump dezvăluie semnarea acordului pentru noul avion de vânătoare al Americii: „Se va numi F-47, un nume atrăgător!”
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri semnarea unui contract cu concernul Boeing pentru avioanele de luptă de nouă generaţie, denumite F-47. Aceste noi avioane vor înlocui generaţia anterioară F-22 Raptor, produsă de Lockheed Martin, care se află în serviciu de aproximativ 20 de ani.
„Air Force va atribui contractul (…) către Boeing,” a declarat Trump în Biroul Oval, în faţa reporterilor, menţionând că, din motive de securitate, suma contractului nu poate fi dezvăluită. „Nimic în lume nu poate rivaliza” cu această nouă generaţie de avioane, F-47, a adăugat preşedintele.
Trump a subliniat că „generalii au ales acest nume şi este un nume drăguţ, F-47.” Această iniţiativă reprezintă o gură de oxigen pentru Boeing, care se confruntă cu o criză profundă din cauza problemelor de calitate a producţiei şi a unei greve de peste 50 de zile, care i-a afectat principalele uzine.
Acţiunile Boeing au crescut vineri la Bursa din New York cu 4,78%, atingând preţul de 181,09 dolari. Programul de înlocuire a avionului F-22 fusese suspendat în 2024 în timpul administraţiei Biden, datorită preocupărilor legate de costuri, o problemă majoră pentru administraţia Trump, care l-a mandatat pe miliardarul Elon Musk să reducă semnificativ cheltuielile guvernamentale.
Conform estimărilor realizate de Congressional Budget Office în 2018, avioanele de nouă generaţie ar putea avea un cost de până la 300 milioane de dolari fiecare, o sumă considerabil mai mare decât cea a mai multor avioane din dotarea actuală a forţelor americane.
