Acțiune în forță în Capitală: Zece percheziții legate de infracțiuni cu arme și muniții. Descoperirile poliției!

Daniel
Moderator Daniel
2 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Acțiune în forță în Capitală: Zece percheziții legate de infracțiuni cu arme și muniții

Polițiștii au efectuat marți, 2 iunie, zece percheziții domiciliare în municipiul București, într-un dosar penal referitor la nerespectarea regimului armelor și al munițiilor. Acțiunile au avut loc în cadrul operațiunii Jupiter, fiind coordonate de Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate trei arme cu aer comprimat deținute ilegal și peste 800 de proiectile de tip alică, precum și un cartuș pentru arma de vânătoare. Investigarea a fost inițiată în luna noiembrie 2024, când polițiștii au descoperit că patru persoane au achiziționat, între 2022 și 2024, cutii cu alice pentru arme de tir sportiv cu aer comprimat, fără a respecta regimul de autorizare.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și al munițiilor.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *