Alegerile din Germania: Friedrich Merz, șeful CDU, se profilază ca viitor cancelar: „Nu mai avem timp pentru negocieri prelungite de coaliție”

Daniel
Moderator Daniel
3 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Alegerile din Germania: Friedrich Merz, șeful CDU, se profilază ca viitor cancelar

Liderul Uniunii Creştin-Democrate (CDU), Friedrich Merz, a afirmat că doreşte formarea rapidă a unui nou guvern, după ce partidul său a obţinut primul loc în alegerile legislative de duminică. „Lumea exterioară nu aşteaptă şi nu va aştepta negocieri îndelungate de coaliţie. Trebuie să redevenim rapid operaţionali pentru a face ce trebuie pe plan intern, pentru a redeveni prezenţi în Europa”, a declarat Merz la Berlin.

În urma acestui rezultat, cancelarul social-democrat în exerciţiu, Olaf Scholz, a recunoscut o înfrângere „amară” și și-a asumat responsabilitatea pentru rezultatul slab al Partidului Social-Democrat (SPD), care a obținut între 16% și 16,4% din voturi, clasându-se pe locul al treilea.

CDU și Uniunea Creştin-Socială (CDU/CSU) au înregistrat o victorie clară, obţinând între 28,7% și 29% din voturi. Alternativa pentru Germania (AfD), un partid de extrema dreaptă, a obţinut între 19,6% și 19,8%, cel mai bun rezultat al său în alegeri federale, dar sub așteptările inițiale. Verzii s-au clasat pe locul al patrulea, cu 12,3% – 13,3%, iar Stânga a înregistrat o creștere semnificativă, cu estimări de 8,6% – 8,9%, aproape dublu faţă de alegerile din 2021.

Co-preşedinta AfD, Alice Weidel, a declarat că formațiunea este pregătită să contribuie la formarea unui guvern, subliniind că „mâna noastră va rămâne întinsă pentru a lua parte la guvern, pentru a pune în practică voinţa poporului, voinţa Germaniei”. Totuși, partidele tradiționale au exclus până acum cooperarea cu AfD, ceea ce complică semnificativ procesul de formare a unei coaliții.

Publicitate
Ad Image
Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *