Amenzile pentru absențele nejustificate ale parlamentarilor se majorează de cinci ori
Plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului a votat marţi majorarea sancţiunilor pentru parlamentarii care lipsesc nemotivat la activităţile din legislativ. Proiectul votat prevede că neparticiparea la cel puţin o activitate parlamentară desfăşurată în sediul Camerei Deputaţilor sau Senatului, în cadrul programului şi ordinii de zi aprobate de Biroul permanent, se consideră absenţă nemotivată.
Consecinţa acestei absenţe va fi reţinerea a 5% din indemnizaţia lunară brută a deputatului sau a senatorului, cu excepţia cazurilor în care absenţele sunt motivate. Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Daniel Suciu, a subliniat în plen că este un principiu aplicabil în întreaga societate românească: „Nu vii la muncă, eşti penalizat”.
„Lăsaţi-mă cu explicaţii savante, că poate motiva liderul de grup, că poate nu-i dă cuvântul în online. Nu, stimaţi colegi! V-aţi dorit şi ne-am dorit să fim în această încăpere reprezentanţi ai poporului român. Oamenii care ne-au votat ne doresc aici şi nu să inventăm scuze de ce nu suntem aici. Şi iertaţi-mă, dacă am ajuns să trebuiască să ne penalizăm noi, pe noi înşine, cu 5% din indemnizaţie, o vom face. Nu aveţi decât să votaţi împotrivă şi să le explicaţi savant sau mai puţin savant celor care v-au trimis aici de ce nu vreţi să vi se ia bani când chiuliţi, când lipsiţi, când ar trebui să fiţi aici”, a declarat Suciu.
Grupul Partidului Social-Democrat va vota în favoarea acestei modificări, considerând că este o chestiune de demnitate pentru parlamentari.
