SUA redefinesc prioritățile Pentagonului
Noua Strategie Națională de Apărare a Pentagonului, actualizată o dată la patru ani, marchează o schimbare semnificativă în abordarea strategică a Statelor Unite. Acest document plasează securitatea teritoriului american și a emisferei vestice pe primul loc, semnalizând o recalculare a angajamentelor globale și o reducere a intervenționismului. Deși SUA își reconfirmă rolul de aliat strategic în cadrul NATO, se sugerează că era „umbrelei de securitate” necondiționate a Washingtonului se apropie de sfârșit.
De la confruntare la descurajare: Noua relație cu China
China nu mai este considerată inamicul numărul unu și devine a doua prioritate strategică, după securitatea internă a SUA. Washingtonul renunță la retorica „strangulării” economice sau politice a Beijingului, adoptând o strategie de descurajare prin forță pentru a menține echilibrul în regiunea Indo-Pacific, fără a se angaja într-o confruntare directă. Absența Taiwanului din document sugerează o recalibrare a prezenței americane în zonă pentru a preveni dominarea regiunii de către orice putere străină.
NATO și Europa: Responsabilitate partajată
Deși SUA rămân un pilon al NATO, mesajul către partenerii europeni este unul de pragmatism. Pentagonul subliniază scăderea ponderii economice a Europei și necesitatea ca aliații să nu se mai bazeze exclusiv pe protecția americană. Rusia este descrisă ca o „amenințare gestionabilă”, lăsând sarcina principală de apărare a Flancului Estic și susținerea Ucrainei în seama statelor europene. SUA își vor reduce prezența militară pe continent, forțând Europa să își asume costurile și logistica propriilor apărări.
Revenirea Doctrinei Monroe: Controlul Emisferei Vestice
Pentagonul reînvie principiile Doctrinei Monroe, prioritizând accesul militar și comercial în zone critice pentru interesul național, precum Groenlanda, Golful Mexicului și Canalul Panama. Această orientare sugerează că Washingtonul consideră controlul asupra vecinătății imediate și a rutelor comerciale americane esențial pentru noua sa strategie de securitate.
Orientul Mijlociu și Coreea de Nord
În Orientul Mijlociu, Israelul este considerat un „aliat model”, capabil să se apere singur cu un sprijin american limitat, în timp ce Iranul rămâne o sursă majoră de instabilitate regională. Coreea de Nord este tratată cu maximă vigilență, fiind considerată o amenințare militară directă pentru aliații asiatici și pentru teritoriul continental al SUA din cauza arsenalului său nuclear.
O implicare globală selectivă
Această Strategie Națională de Apărare consfințește o abordare pragmatică, în care implicarea globală a Statelor Unite nu mai este de tip „jandarm mondial”, ci selectivă, concentrată pe protejarea intereselor proprii. Washingtonul transmite astfel că prioritatea sa absolută este protecția „casei”, lăsând restul lumii să își asume responsabilitatea pentru propria securitate.
Noua strategie a SUA subliniază o redirecționare a atenției și resurselor, cu implicații semnificative pentru securitatea internațională și pentru relațiile cu aliații, în special în contextul provocărilor emergente din regiunea Indo-Pacific și din Europa.
