Ascensiunea fulminantă a liderului extremei drepte din Franța
Aproape un francez din doi (49%), în creştere cu 7 puncte procentuale într-o lună, ar dori ca Marine Le Pen să candideze la viitoarele alegeri prezidenţiale, conform unui sondaj Ifop-Fiducial realizat pentru Sud Radio. Această creștere a venit după condamnarea sa la cinci ani de inelegibilitate pentru folosirea abuzivă, în interes de partid, a fondurilor Parlamentului European.
Pe de altă parte, 51% dintre francezi nu doresc ca liderul principalului partid de extremă dreapta, Rassemblement National (RN), să candideze la Élysée, un rezultat în scădere cu șapte puncte procentuale față de un sondaj anterior realizat la sfârşitul lunii februarie, potrivit AFP.
Conform aceluiași sondaj, doar 37% dintre francezi cred că Marine Le Pen ar putea fi în cele din urmă candidată, acest rezultat fiind în scădere cu 37 de puncte procentuale într-o lună. Numai susţinătorii RN (69%) consideră că Marine Le Pen, care a anunțat că va face apel la decizia tribunalului, va putea candidă în cele din urmă.
O majoritate covârşitoare a respondenților (79%) o consideră pe Marine Le Pen de extremă dreapta. Sondajul a fost realizat prin chestionar online autoadministrat pe un eşantion de 1.000 de persoane reprezentativ pentru populaţia franceză în vârstă de 18 ani şi peste (metoda cotelor). Marja de eroare este între 2,8 şi 3,1 puncte procentuale.
