„`html
Atac cibernetic asupra platformelor partidului aflat la conducere în Polonia
Mai multe site-uri ale partidului centrist Platforma Civică (PO), aflat la putere în Polonia, sunt indisponibile vineri din cauza unui atac cibernetic, cu două zile înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale programate pentru duminică. Biroul primului ministru a anunțat că atacul este de tip denial of service prin floodare, având loc împotriva a două site-uri ale partidului condus de Donald Tusk.
Candidatul Coaliţiei Civice (KO), Rafal Trzaskowski, actual primar al Varşoviei, conduce în sondajele de opinie înaintea primului tur al alegerilor, cu 29% dintre intenţiile de vot, conform unui sondaj realizat de Opinia24 pentru posturile de televiziune TVN şi TVN24. Pe locul al doilea se află Karol Nawrocki, candidatul Partidului Lege şi Justiție (PiS), cu 25% din intenţiile de vot, iar pe locul al treilea se situează Slawomir Mentzen, reprezentantul partidului de extremă dreapta Confederaţia, cu un sprijin popular de 12%.
Un alt sondaj, realizat de agenţia CBOS, îl plasează pe Trzaskowski pe prima poziţie cu 32,7% din intenţiile de vot, urmat de Nawrocki cu 27,5% și Mentzen cu 13,7%. În ancheta sociologică realizată de institutul IBRiS, Rafal Trzaskowski este creditat cu 32,6%, Karol Nawrocki cu 26,5% și Slawomir Mentzen cu 10,8% din intenţiile de vot.
Cei mai mulți dintre ceilalți candidați la scrutinul prezidențial din Polonia sunt creditați fiecare cu mai puțin de 10% din intenţiile de vot, inclusiv actualul președinte al parlamentului polonez, Szymon Holownia (partidul de centru A Treia Cale) și candidatul de stânga Adrian Zandberg, fiecare având 7% din voturi, conform sondajului realizat de Opinia24.
Dacă niciunul dintre candidați nu obține cel puțin 50% din voturi în primul tur de scrutin, va avea loc un al doilea tur pe 1 iunie, la care vor participa candidații plasați pe primele două locuri în urma scrutinului din 18 mai.
„`
