Atenție: Alertă de inundații extinsă până vineri! 15 județe sub amenințarea viiturilor – Iată regiunile afectate!

Daniel
Moderator Daniel
2 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Atenție: Alertă de inundații extinsă până vineri!

Hidrologii au emis o avertizare cod galben de inundaţii, valabilă de joi, 5 iunie, ora 12:00, până vineri, 6 iunie, ora 09:00. Avertizarea vizează 15 judeţe, unde sunt prognozate acumulări rapide de apă de pe versanţi, formarea de torenţi şi pâraie, precum şi viituri pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale.

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a transmis că, având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, este necesară această atenţionare. Zonele vizate includ judeţele: Bihor, Cluj, Sălaj, Maramureş, Timiş, Arad, Caraş-Severin, Hunedoara, Braşov, Covasna, Sibiu, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova.

Conform prognozelor hidrologice, cele mai mari riscuri sunt anticipate pe unele râuri mici din judeţele Argeş, Dâmboviţa şi Prahova. Autorităţile locale şi populaţia sunt sfătuite să manifeste prudenţă.

Specialiștii recomandă evitarea deplasărilor în apropierea râurilor sau zonelor potenţial inundabile, precum și traversarea cursurilor de apă învolburate. Este important să se ia măsurile necesare pentru protejarea bunurilor.

Publicitate
Ad Image

Situaţia hidrologică va fi permanent monitorizată, iar avertizările pot fi actualizate în funcţie de evoluţia fenomenelor.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *