Avertizare de inundații în 15 județe: Cod galben activat! Măsuri de prevenire pentru siguranța populației.

Daniel
Moderator Daniel
4 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Avertizare de inundații în 15 județe: Cod galben activat!

Hidrologii anunţă cod galben de inundaţii pe râuri din 15 judeţe, valabil până joi la prânz. Judeţele Harghita şi Covasna, unde s-au înregistrat cele mai mari probleme până în prezent, sunt în continuare în pericol. Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o avertizare hidrologică de Cod Galben, valabilă între 04 iunie, ora 12:00 şi 05 iunie, ora 12:00.

Se prognozează scurgeri importante pe versanţi, torenţi și pâraie, viituri rapide pe râurile mici, care pot genera inundaţii locale și creşteri de debite și niveluri, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie. Judeţele aflate sub incidenţa acestei atenţionări sunt: Hunedoara, Gorj, Harghita, Covasna, Braşov, Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Buzău, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Vaslui şi Galaţi.

Fenomenelor periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele Prahova, Buzău şi Vrancea, unde există un risc mai ridicat de inundaţii locale.

Inundații în patru județe și intervenții ale autorităților

În urma manifestării fenomenelor hidrometeorologice din intervalul 3 iunie, ora 07:00 – 4 iunie, ora 07:00, autoritățile au intervenit în 8 localități din județele Bacău, Cluj, Hunedoara și Mureș. S-au înregistrat inundații în 2 locuințe, 18 curți și 7 beciuri, iar un podeț a fost decolmatat. În Sâncraiu de Mureș, 58 de curți au fost afectate de scurgerile de apă de pe versanți, însă apa s-a retras natural, fără intervenția pompierilor. Intervențiile continuă în județul Covasna, unde se desfășoară acțiuni pentru evacuarea apei și a mâlului din 28 de gospodării.

Publicitate
Ad Image

În ultimele 24 de ore, au fost emise 23 de mesaje de avertizare prin sistemul RO-ALERT. Dintre acestea, 12 vizau prezența urșilor în localități din județele Argeș, Bacău, Covasna, Harghita, Neamț și Vrancea. Alte 7 mesaje au fost legate de fenomene meteo periculoase în județele Bistrița-Năsăud, Buzău, Cluj, Gorj, Hunedoara, Iași și Neamț. Trei mesaje au informat populația din județul Mureș că apa nu este potabilă, iar un mesaj semnala dispariția unui minor în județul Argeș.

Recomandări pentru cetățeni

În contextul avertizărilor cod galben ce vizează instabilitate atmosferică accentuată, IGSU a transmis mai multe recomandări pentru siguranța cetățenilor:

  • Curățați șanțurile și rigolele pentru a permite scurgerea normală a apei provenite din precipitații.
  • Închideți toate feroneriile și asigurați-vă că obiectele din exterior sunt fixate pentru a preveni eventuale accidente.
  • Evitați zonele cu copaci, stâlpi, panouri publicitare sau alte structuri care ar putea fi doborâte de vânt.
  • Amânați activitățile în aer liber! Lucrul în spații deschise sau la înălțime devine periculos pe vreme rea.
  • În cazul creșterii debitelor unor cursuri de apă, nu încercați să le traversați și nu vă apropiați de malurile acestora.
  • Evitați atingerea stâlpilor sau firelor căzute la pământ.

Mai multe informații pot fi consultate pe site-urile oficiale ale autorităților.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *