Avocatul primarului din Istanbul, reținut de autoritățile din Ankara: care sunt acuzațiile aduse apărătorului edilului?

Daniel
Moderator Daniel
2 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Avocatul primarului din Istanbul, reținut de autoritățile din Ankara

Primarul întemnițat al Istanbulului, Ekrem Imamoglu, principalul adversar al președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, a anunțat vineri că avocatul său, Mehmet Pehlivan, a fost arestat. Imamoglu a solicitat eliberarea acestuia imediată, afirmând că arestarea s-a efectuat din „motive sută la sută inventate”.

„Ca și cum tentativa de lovitură de stat împotriva democrației nu ar fi fost suficientă, ei nu pot tolera ca victimele acestei lovituri de stat să se apere”, a declarat Imamoglu pe rețeaua X, cerând ca avocatul său să fie „eliberat imediat”.

În paralel, alte două jurnaliste care relatat de la manifestațiile din întreaga Turcie după arestarea lui Imamoglu, pe 19 martie, au fost arestate vineri dimineața, conform Sindicatului Jurnaliștilor Turci (TGS). De asemenea, zece jurnaliști arestați la începutul săptămânii, inclusiv un fotograf al agenției France Presse, au fost eliberați joi.

Autoritățile turce au anunțat că, începând cu data de 19 martie, au arestat 1.879 de persoane, dintre care 260 au fost deja încarcerate sau se află în curs de a fi încarcerate. Peste 950 de persoane au fost eliberate, aproape jumătate dintre acestea fiind sub control judiciar, a precizat ministrul de interne turc, Ali Yerlikaya.

Publicitate
Ad Image
Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *