Bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, reținută pe Aeroportul Chișinău
Evghenia Guțul, bașcana Găgăuziei, regiune autonomă din Republica Moldova, a fost reținută marți seară pe Aeroportul din Chișinău. Guțul este cunoscută ca fiind o apropiată a oligarhului fugar pro-rus Ilan Șor și este acuzată de complicitate la finanțarea ilegală a partidului politic Șor.
Conform informațiilor, Evghenia Guțul intenționa să zboare la Istanbul în interes de serviciu. Procuratura Anticorupție (PA) din Chișinău o acuză pe Guțul și pe secretara din cadrul Oficiului Central al fostului Partid Politic „Șor”, Svetlana Popan, de complicitate la finanțarea ilegală a partidului și a unui concurent electoral din partea unui „grup criminal organizat”.
În perioada 2019-2022, când Guțul ocupa funcția de secretară în cadrul Departamentului de Monitorizare, Planificare și Control al fostului Partid „Șor”, aceasta ar fi participat la introducerea sistematică de bani negri în Republica Moldova. Banii proveneau dintr-un grup criminal organizat, preponderent din Rusia, prin călătorii cu avionul și alte mijloace de transport, după cum a informat Procuratura Anticorupție.
Se estimează că sumele de bani au fost utilizate pentru activitatea partidului lui Ilan Șor. În plus, Evghenia Guțul este acuzată că a acceptat finanțarea fostului Partid „Șor” din partea unui grup criminal organizat, suma totală fiind de 42,4 milioane de lei moldovenești, în contextul protestelor organizate de formațiune în perioada septembrie – noiembrie 2022.
Svetlana Popan, fosta secretară a partidului „Șor”, este, de asemenea, acuzată de fapte infracționale similare, suma care îi este imputată fiind de 9,7 milioane de lei moldovenești. Tot marți, ofițerii Centrului Național Anticorupție au efectuat percheziții la un viceprimar al municipiului Orhei într-un alt dosar privind încălcarea modului de gestionare a fondurilor electorale, finanțarea ilegală a concurenților electorali, fals de documente și fals în declarații, în care este vizat fostul trezorier desemnat în campania electorală pentru alegerea bașcanului Găgăuziei din anul 2023.
