Băsescu: BEC trebuie să prezinte argumente solide, nu fantezii, în privința anulării candidaturii lui Georgescu
Traian Băsescu a comentat duminică seara, în exclusivitate la Digi24, decizia Biroului Electoral Central (BEC) de a invalida candidatura lui Călin Georgescu. Fostul președinte subliniază că reprezentanții BEC trebuie să motiveze clar decizia luată, explicând românilor ce a stat la baza acesteia.
„Cred că mai are instanțe la care poate ataca decizia BEC, și mă refer fără să fi apucat să citesc legea, la Curtea Constituțională. Probabil că aici va fi o instanță în care poate contesta invalidarea sau, dacă nu, la Înalta Curte de Casație și Justiție, dar nu cred că este treaba Înaltei Curți. Cred că la Curtea Constituțională”, a declarat Băsescu.
El a subliniat importanța ca BEC să ofere motive convingătoare, menționând: „Lumea trebuie să primească un răspuns extrem de competent. Nu o bălmăjeală fără probe, ci un răspuns competent”. Băsescu a adăugat că, de exemplu, dacă BEC ar avea dovezi că Georgescu a utilizat fonduri nedeclarate, aceasta ar putea justifica anularea candidaturii. „Dar cu povești… că s-a întâlnit cu nu știu cine, și nu se știe ce a făcut… cu asta, mai greu”, a continuat fostul președinte.
Băsescu a anticipat că probabil vor fi manifestații, dar a exprimat speranța că acestea vor fi civilizate. „Dacă BEC a infirmat candidatura lui Georgescu din motive legale, atunci oricât l-ar iubi electoratul pe Georgescu, n-au decât să și-l ia acasă”, a afirmat el.
Referindu-se la campania lui Georgescu, Băsescu a spus că acesta a „misticizat campania”, folosind frecvent referințe la Dumnezeu și biserică, ceea ce ar putea influența percepția credincioșilor. „Cred că Simion este primul beneficiar al ieșirii din cursă a lui Georgescu”, a adăugat Băsescu, menționând că purtătorul de cuvânt al BEC ar trebui să iasă cu o declarație clară pentru a explica decizia luată.
