Băsescu, atac dur la Antonescu și Ponta
Traian Băsescu a lansat un atac fronta la adresa lui Crin Antonescu și Victor Ponta, numindu-i „ciurucuri ale politicii românești” care aspiră la funcția de președinte al României. Fostul președinte a subliniat că cei doi lideri ai USL au întârziat intrarea României în Schengen cu 12 ani.
Băsescu a declarat: „Aceste ciurucuri ale politicii românești vor să fie președinții României. Păi ce au făcut ei în 2012 este înscris în fișa tuturor cancelariilor din Europa, din SUA, și așa mai departe. Cum pot ei fi parteneri, nu ai poporului român, dar ai celor din exterior care vorbesc de stat de drept?!”.
Fostul șef al statului l-a numit pe Crin Antonescu „cel mai mare chiulangiu al Parlamentului României”. Băsescu a adăugat: „Ăsta care nu are niciun fel de slujbă în ultimii 10 ani, a plecat direct de la tentativa de lovitură de stat, acest liberal văruit, Crinuț, nu înțeleg cum are tupeul să se vadă președinte al României doar pentru că are discurs. Băi frate, în afară de discurs trebuie să mai faci și câte ceva. Trebuie să fi demonstrat că ești capabil de ceva în viața ta. Ori el a fost cunoscut ca cel mai mare chiulangiu al Parlamentului României.”
Băsescu a subliniat că Antonescu și Ponta au încercat să dea o lovitură de stat în 2012, încălcând Constituția, ceea ce a dus la amânarea intrării României în Schengen timp de 12 ani. „Avem un Simion, avem doi care au pus la cale pur și simplu pulverizarea statului român în 2012 și vreau să vă spun cu toată tăria acești oameni au amânat intrarea României în Schengen cu 12 ani. În Consiliul European, în aprilie 2012 se stabilise intrarea României în Schengen. Consiliul UE stabilise octombrie, 1 octombrie, în toamnă. Lovitura pe care au dat-o ei democrației românești în vara anului 2012 mânați de șeful lor și acum care se numește Voiculescu, în 2012 Voiculescu i-a împins la această lovitură, a amânat intrarea României în Schengen cu 12 ani. Ăștia sunt candidații care vor să fie președinții României?”, a concluzionat Băsescu.
