BAT România întărește colaborarea cu Poliția de Frontieră printr-o donație de echipamente pentru monitorizarea granițelor

Daniel
Moderator Daniel
6 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

BAT România întărește colaborarea cu Poliția de Frontieră printr-o donație de echipamente pentru monitorizarea granițelor

BAT România a făcut o donație recentă Poliției Române de Frontieră, constând în 150 de camere LPR (License Plate Recognition) și o unitate de stocare a imaginilor. Aceste echipamente sunt destinate consolidării capacității de reacție a Poliției în supravegherea frontierelor de stat, cu accent pe contextul intrării României în spațiul Schengen. Donația se alătură altor acțiuni similare prin care BAT România sprijină Poliția de Frontieră în întărirea capacității operaționale a autorităților de aplicare a legii.

Data de 21 aprilie este marcată în România ca Ziua națională împotriva traficului ilicit de bunuri, fiind un moment important pentru a conștientiza impactul contrabandei asupra dezvoltării economice și a comunităților. Industria legitimă joacă un rol esențial în susținerea eforturilor autorităților de combatere a acestui fenomen, prin furnizarea de expertiză și investiții în tehnologie menite să oprească traficul ilicit. BAT continuă astfel seria de acțiuni derulate în sprijinul autorităților, parteneriatul cu Poliția Română de Frontieră fiind o prioritate.

„Dotarea autorităților de aplicare a legii cu echipamentele necesare în lupta împotriva comerțului ilicit este esențială, deoarece sporește capacitatea acestora de a detecta, investiga și preveni activitățile ilegale, cum ar fi contrabanda, contrafacerea și evaziunea fiscală. Tehnologia avansată, precum scanerele și sistemele de supraveghere, oferă autorităților mijloacele necesare în combaterea rețelelor infracționale,” a declarat un reprezentant al BAT România.

Recent, polițiștii de frontieră din cadrul SPF Siret – ITPF Sighetu Marmației, împreună cu Autoritatea Vamală Română, au realizat o captură semnificativă în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, județul Suceava. În urma scanării și inspecției fizice a unui vehicul, autoritățile au descoperit 267 de baxuri care conțineau 133.500 de pachete de țigări ascunse în partea din față a semiremorcii, în spatele paleților cu materiale de construcții. Valoarea estimată a capturii depășește jumătate de milion de euro.

Publicitate
Ad Image

Contracararea contrabandei cu produse din tutun reprezintă un obiectiv prioritar pentru Poliția de Frontieră Română, care colaborează cu diverse structuri ale statului și cu societatea civilă. De asemenea, colaborarea cu producătorii de țigarete a contribuit la dezvoltarea segmentului de prevenire a acestui fenomen, prin donații și campanii de conștientizare a efectelor negative ale comerțului ilegal.

În primele trei luni ale acestui an, polițiștii de frontieră au confiscat aproximativ 10 milioane de țigarete de contrabandă, cu o valoare de peste 7,5 milioane lei, precum și cantități semnificative de tutun. Traficul ilegal de țigări prejudiciază anual statul român cu aproximativ 2 miliarde de lei, echivalentul a 500 km de drum național modernizat.

România are 2.000 de km de graniță cu țări non-UE, unde prețul tutunului este de până la trei ori mai mic. Conform datelor, fiecare container de țigări ilegale generează un milion de euro profit pentru rețelele de contrabandă, iar traficul ilicit de țigări este un catalizator pentru alte activități infracționale, inclusiv traficul de droguri și arme.

Statisticile arată că piața neagră a atins în 2024 un nivel record negativ de 9% din totalul pieței, față de 8,2% în 2023. În prima parte a anului 2025, piața neagră a depășit pragul de 10% din consum, cu o pondere semnificativă a produselor provenite din Duty Free și Bulgaria.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *