Berlinul își întărește defensiva
Şeful armatei germane, Carsten Breuer, a ordonat armatei ca, până în anul 2029, să fie deplin echipată cu arme şi alte materiale, conform unui document consultat. Breuer estimează că, până în 2029, Rusia ar putea reconstitui forțele suficiente pentru a ataca teritoriul NATO.
Documentul, intitulat „Priorităţi directoare pentru creşterea pregătirii de luptă”, semnat de Breuer pe 19 mai, detaliază priorităţile în privinţa armelor care trebuie achiziţionate sau dezvoltate cel mai urgent, reflectând, în parte, priorităţile NATO anterioare. Printre acestea se numără întărirea apărării aeriene a Germaniei, în special pentru interceptarea dronelor.
Anul trecut, surse au menționat că NATO va solicita Berlinului să îşi mărească capacitățile de apărare aeriană de cel puţin patru ori, incluzând sisteme cu rază lungă, precum Patriot, și sisteme cu rază scurtă de acţiune. O altă prioritate menționată în document este lansarea de lovituri de precizie asupra ţintelor aflate la distanţe de peste 500 km şi mult în spatele liniilor inamice.
În plus, Breuer a ordonat refacerea stocurilor de muniţie ale Germaniei şi a dispus armatei să îşi crească ţintele pentru toate tipurile de muniţii. Alte priorităţi enumerate în document includ extinderea rapidă a capacităților de război electronic şi crearea unui sistem rezilient de „resurse ofensive şi defensive” în spaţiu.
