Bolojan a semnat legea ce oferă pacienților posibilitatea de a contribui financiar la spitale
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a promulgat marţi o lege care permite pacienţilor să-şi exprime recunoştinţa faţă de medici prin donaţii făcute unităţii medicale. Legea a fost adoptată de Camera Deputaților, for decizional, pe 26 martie, cu 283 de voturi „pentru” şi 20 de abţineri.
Legea modifică alineatul (2) al articolului 34 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, eliminând posibilitatea pacienţilor de a oferi plăţi suplimentare şi donaţii angajaţilor unităţilor sanitare în care au fost îngrijiţi. În schimb, pacienţii pot face donaţii spitalelor unde au fost trataţi, iar aceste donaţii vor fi incluse în situaţia privind execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli al spitalului public.
Actul normativ subliniază că „pacientul poate face donaţii unităţii sanitare unde a fost îngrijit, cu respectarea dispoziţiilor legale în materie”. Inițiatorii legii, USR, au precizat că scopul acesteia nu este de a legaliza corupția, ci de a menține dreptul pacienților de a-și exprima recunoştinţa într-un mod legal, prin donaţii destinate unităţilor medicale, nu medicilor sau altor angajaţi.
Expunerea de motive a proiectului indică faptul că oferirea unui cadou medicului este o practică frecventă în comportamentul pacientului român, dar subliniază că donaţiile trebuie să fie transmise exclusiv unităţii medicale, nu personalului medical.
