Întâlnirea dintre Ilie Bolojan și comisarul european Piotr Serafin
Preşedintele interimar Ilie Bolojan s-a întâlnit joi, la Palatul Cotroceni, cu comisarul european pentru Buget, luptă antifraudă şi administraţie publică, Piotr Serafin. În cadrul întrevederii, Ilie Bolojan a subliniat importanţa menţinerii alocărilor pentru Politica de coeziune şi Politica agricolă comună în viitorul buget al Uniunii Europene, precum şi necesitatea găsirii de soluţii pentru provocările actuale din domeniile competitivităţii, apărării şi securităţii.
„La întâlnirea cu comisarul european Piotr Serafin am subliniat importanţa menţinerii rolului şi alocărilor pentru Politica de coeziune şi Politica agricolă comună în viitorul buget al UE, încercând în acelaşi timp să găsim soluţii pentru a răspunde provocărilor actuale din domeniile competitivităţii, apărării şi securităţii”, a declarat Ilie Bolojan.
Administraţia Prezidenţială a informat că vizita comisarului european în România face parte dintr-un turneu în cadrul statelor membre ale UE, având ca scop discutarea viitorului buget al Uniunii Europene pentru perioada post-2027, pentru a alinia perspectivele naţionale la priorităţile strategice ale Uniunii. „Această abordare are ca obiectiv adoptarea unor decizii bugetare care să reflecte interesele comune şi să aducă beneficii concrete tuturor cetăţenilor europeni”, se arată în comunicat.
Obiectivele bugetului UE
Ilie Bolojan a subliniat că, din perspectiva României, viitorul Cadru Financiar Multianual al Uniunii trebuie să fie simplificat și suficient de flexibil pentru a răspunde eventualelor evoluţii neprevăzute, asigurând în acelaşi timp susţinerea financiară a obiectivelor de dezvoltare ale României şi ale Uniunii Europene. De asemenea, a pledat pentru menţinerea rolului politicilor tradiţionale în arhitectura viitorului buget al UE, inclusiv pentru menţinerea Politicii Agricole Comune ca o politică separată, cu un buget consistent.
Preşedintele interimar a evidenţiat importanţa consolidării finanţării sectorului de apărare europeană în viitorul buget al Uniunii, subliniind necesitatea unei abordări robuste pentru a răspunde noilor provocări geopolitice şi de securitate.
Vizita comisarului european în România
Comisarul european Piotr Serafin a reafirmat angajamentul Comisiei Europene faţă de o proiecţie financiară ambiţioasă, adaptată provocărilor viitoare, care să continue să sprijine dezvoltarea economică, competitivitatea, coeziunea şi să răspundă provocărilor în materie de securitate şi apărare în toate statele membre. De asemenea, a subliniat că simplificarea şi flexibilizarea sunt obiective importante în arhitectura viitorului buget al UE.
O componentă importantă a vizitei comisarului european Piotr Serafin în România este vizitarea unor proiecte realizate prin utilizarea fondurilor europene la Oradea, pentru a explora modul în care România a beneficiat de resursele europene. Aceasta va evidenţia rolul şi beneficiile concrete pe care politica de coeziune le are pentru comunităţile locale.
Piotr Serafin efectuează o vizită de două zile în România, axată pe îmbunătăţirea incluziunii sociale, crearea de locuri de muncă şi consolidarea comunităţilor locale cu ajutorul fondurilor acordate de UE. Vor avea loc discuţii cu autorităţile şi părţile interesate pentru a sprijini creşterea economică a României şi a alinia priorităţile ţării la planurile privind viitorul buget al UE.
Întâlniri suplimentare
Comisarul european Piotr Serafin s-a întâlnit, de asemenea, cu premierul Marcel Ciolacu şi va avea o întrevedere cu ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, pentru a discuta despre securitate, protecţia frontierelor şi gestionarea migraţiei. Serafin va discuta, de asemenea, cu oameni de afaceri şi grupuri de investitori din România pentru a afla părerea acestora cu privire la funcţionarea finanţărilor actuale din partea UE.
Vineri, el se va deplasa la Oradea, unde va vizita proiecte importante de infrastructură, precum Spitalul Judeţean şi Aeroportul Oradea.
