Buzău: Măsuri de protecție pentru o mamă care a făcut amenințări grave la adresa fiului său de 2 ani
Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au emis un ordin de protecţie şi desfăşoară cercetări după ce o femeie a ameninţat că își va incendia locuinţa, punând astfel în pericol viaţa fiului său de 2 ani. Incidentul a fost raportat printr-un apel la 112, iar un echipaj de poliţie s-a deplasat la locuinţa din Valea Râmnicului.
La faţa locului, poliţiştii au găsit o femeie de 34 de ani împreună cu fiul său minor. Din investigaţiile efectuate a rezultat că, pe fondul unui conflict între concubini, generat de gelozie, aceasta a ameninţat că va incendia locuinţa şi că va pune capăt vieţii copilului. Ameninţările au fost transmise concubinului, care se afla la serviciu, prin intermediul unui apel video.
În urma verificărilor, poliţiştii au emis un ordin de protecţie provizoriu pentru o perioadă de 5 zile. De asemenea, au fost solicitaţi reprezentanţii din domeniul asistenţei sociale şi protecţia copilului pentru a lua măsurile necesare, fiind dispusă extragerea minorului din mediul de risc şi internarea acestuia într-un centru cu regim de urgenţă.
Având în vedere starea de agitaţie a femeii, care prezenta instabilitate psiho-emoţională, aceasta a fost transportată la o unitate medicală pentru evaluare şi îngrijiri de specialitate. Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru ameninţare şi continuă cercetările sub coordonarea Parchetului.
