Cămin de bătrâni din Mureș sancționat pentru condiții ilegale de funcționare
Inspectorii sociali din Mureș au descoperit că un cămin pentru vârstnici adăpostea ilegal patru persoane, doi adulţi cu dizabilităţi și două persoane vârstnice, într-un imobil alăturat, fără a le oferi îngrijirea corespunzătoare. Clădirea în care se aflau aceste persoane nu avea licență de funcționare, iar administratorii au fost amendați cu 160.000 de lei.
Reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) au anunţat că inspectorii sociali din cadrul AJPIS Mureş, în urma unei sesizări, au realizat un control la serviciul social Cămin pentru persoane vârstnice Eden Garden, aparţinând furnizorului Asociaţia Peregrin Cîmpeniţa, situat în comuna Ceuaşu de Câmpie.
La faţa locului, s-a constatat că serviciul social deţine licenţă de funcţionare pentru o capacitate de 39 de locuri, toate ocupate. Cu toate acestea, inspectorii sociali au identificat într-un imobil alăturat, proprietate a Asociaţiei, alte patru persoane instituţionalizate, fără a beneficia de îngrijire adecvată şi de servicii de recuperare şi reabilitare în concordanţă cu nevoile acestora.
Reprezentanţii ANPIS au precizat că în clădirea respectivă erau furnizate servicii sociale fără a exista o licenţă de funcţionare, motiv pentru care furnizorul a fost amendat cu 160.000 de lei. Inspectorii sociali au pus la dispoziţia organelor de cercetare penală documentele şi informaţiile obţinute în urma controlului. De asemenea, a fost dispusă măsura relocării celor patru beneficiari în cadrul unor servicii sociale licenţiate sau, acolo unde situaţia o permite, reintegrarea acestora în familie.
