Candidatul ultra-conservator din Polonia își promovează campania pe TikTok
Candidatul extremei drepte la alegerile prezidenţiale din Polonia, Slawomir Mentzen, în vârstă de 38 de ani, are 1,6 milioane de urmăritori pe TikTok, pe care mizează în alegeri. Primul tur al alegerilor prezidenţiale va avea loc în 18 mai. Mentzen, care până acum a fondat o firmă de contabilitate şi o micro-berărie, își propune să atragă tinerii sătui de polarizarea țării, care a fost guvernată alternativ, timp de două decenii, de liberali și naționaliști populiști.
Mentzen este cotat cu 11-15% dintre intenţiile de vot, candidând din partea Confederaţiei Libertate şi Independenţă, adesea numită doar „Confederaţia”. Acest lucru îl plasează pe locul al treilea, în spatele favoritului proeuropean Rafal Tryaskowski, care are circa 32%, și al conservatorului naţionalist Karol Nawrocki, cu aproximativ 27%. Șansele lui Mentzen de a ajunge în turul al doilea, programat pentru 1 iunie, sunt reduse, dar alegătorii săi ar putea influența câștigătorul, iar adversarii săi i-au preluat deja unele sloganuri.
Mentzen consideră că Polonia depinde prea mult de Uniunea Europeană, că statul polonez îi distruge pe antreprenori și că politicienii sunt incompetenți. De asemenea, susține că avortul este o crimă și că imigranții amenință femeile și copiii din Polonia. Politicianul îi acuză pe refugiații ucraineni că profită de Polonia, care i-a primit cu brațele deschise după invazia rusă din 2022.
În 2019, Mentzen a declarat: „fără evrei, fără homosexuali, fără avorturi, fără importuri şi fără UE”. Acum, el susține că doar repetă cele mai radicale opinii de pe internet și nu mai vorbește despre evrei sau homosexuali. Totuși, continuă să se opună migranților, ucrainenilor și avorturilor. Într-o declarație recentă, întrebat dacă ar accepta întreruperea voluntară a sarcinii în caz de viol, el a spus: „Este rău să ucizi un copil nevinovat, chiar dacă acest copil este asociat cu ceva neplăcut”.
Electoratul lui Mentzen este format în mare parte din bărbați tineri, antreprenori din orașe mici și medii, dar și din adolescenți care nu au încă drept de vot. Politologa Anna Materska-Sosnowska afirmă că un candidat ca Mentzen are, ca în Europa occidentală, sloganuri foarte simple cu soluții practice pentru orice, iar mesajul său este perfect adaptat la TikTok, unde mesaje video scurte prezintă adevărul revelat. Concluzia ei este că „nu degeaba Mentzen este o vedetă de TikTok”.
În decembrie 2024, în România, Călin Georgescu, un alt candidat eurosceptic și naționalist, a produs o surpriză câștigând primul tur al alegerilor prezidențiale după o campanie masivă pe TikTok, marcată de suspiciuni de amestec din partea Rusiei. Curtea Constituțională a anulat scrutinul și nu i-a mai permis să participe la alegerile de duminica viitoare.
Analistul politic Jaroslaw Kuisz consideră că Confederaţia este un partid al „erei politicii digitale”, care necesită scurte creșteri de dopamină și care cere evadarea din predictibilitatea scenei politice actuale.
