Capturarea unui laborator imens de droguri sintetice în Brașov: Descoperirile șocante ale anchetatorilor

Daniel
Moderator Daniel
3 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Capturarea unui laborator imens de droguri sintetice în Brașov

Unul dintre cele mai mari laboratoare de producţie ilegală de droguri sintetice din România a fost descoperit de poliţişti şi procurori într-un depozit din judeţul Braşov. Două persoane, cu vârste de 36 şi 55 de ani, au fost reţinute pentru tentativă de trafic de droguri de mare risc.

Poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, au documentat activitatea infracţională a celor două persoane, care ar fi amenajat laboratorul începând cu luna aprilie 2025.

Acestea ar fi procurat mari cantităţi de substanţe chimice, din categoria precursorilor, care urmau să fie utilizate în procesul de obţinere de metamfetamină şi MDMA. În urma percheziţiilor efectuate, au fost descoperite şi ridicate 50 de kilograme de clorhidrat de calciu, 75 de kilograme de sodă caustică, 32 de bidoane a câte 25 de litri cu acid fosforic, recipiente din sticlă, un generator de curent, un reactor cu agitator mecanic, precum şi alte recipiente din oţel prevăzute cu supape de presiune.

De asemenea, au fost găsite două bidoane cu câte 20 de litri de alcool izopropilic, 12 pungi conţinând PMK ethyl glycidate, butoaie de metal cu capacitate de 260 de litri fiecare, care conţineau lichid, și 16 saci cu cutii de carton ce conţineau saci din plastic cu substanţă pulverulentă de diverse culori (roz, mov, verde şi alb).

Publicitate
Ad Image

Intervenţia a avut loc înainte ca procesul de producţie să înceapă, iar procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală au dispus reţinerea acestora pentru 24 de ore. A fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti cu propunerea de arestare preventivă a persoanelor reţinute, pentru 30 de zile.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *