Cazinoul din Constanța își deschide din nou porțile!
Primăria Constanţa anunţă redeschiderea Cazinoului săptămâna viitoare, în cadrul Zilelor municipiului. Acesta va putea fi vizitat între 21 şi 25 mai, perioadă în care sunt programate o serie de evenimente festive, inclusiv concerte, spectacole, parade şi surprize artistice, atât în interiorul Cazinoului, cât şi pe faleză.
„Va fi o sărbătoare a oraşului şi a memoriei lui – o reîntâlnire între Constanţa de ieri şi cea de azi. Vin nume mari, vin artişti care iubesc Constanţa şi vor fi alături de noi în această sărbătoare”, au anunţat reprezentanţii Primăriei Constanţa.
O clădire emblematică
Cazinoul este o clădire emblematică a oraşului, proiectată de arhitectul elveţian Daniel Renard, în stilul opulent al Art Nouveau, fiind inaugurat pe 15 august 1910, în prezenţa principelui Ferdinand. De-a lungul timpului, clădirea a trecut prin diverse administraţii, fiind abandonată şi lăsată în paragină în anii 2000.
Autorităţile locale şi centrale au încercat încă din 2012 să găsească fondurile şi soluţiile necesare pentru reabilitarea şi consolidarea acestui important obiectiv. Între 2012 şi 2018, au fost derulate trei proceduri de achiziţie publică pentru reabilitarea Cazinoului, însă acestea au fost anulate din lipsa operatorilor economici capabili să îndeplinească cerinţele impuse de caietele de sarcini.
