Moștenirea Sfântului Gheorghe de la Cernica
Pe 3 decembrie, se pomenește Sfântul Gheorghe de la Cernica. S-a născut în 1730, în Săliștea Sibiului, și a ajuns în Țara Românească la 19 ani, intrând în slujba mitropolitului grec Roșca, arhiereu în București. În 1750, a călătorit cu mitropolitul la Muntele Athos, unde a primit treapta diaconiei în Mănăstirea Vatoped.
Activitatea monahală
După moartea mitropolitului, Gheorghe devine ucenic al părintelui Paisie Velicicovschi, stareț al Mănăstirii Vatoped. În 1763, îl însoțește pe Paisie în Moldova, la Mănăstirea Dragomirna. Din 1775, din cauza ocupației austriece în Bucovina, se mută la Mănăstirea Secu, iar ulterior revine în Țara Românească cu gândul de a se întoarce la Athos.
Refacerea Mănăstirii Cernica
Mitropolitul Grigorie al II-lea îl convinge să revigoreze viața monahală la schitul Cernica, aflat în paragină. Gheorghe reînvie comunitatea monahală în cinci ani, adunând 103 ucenici. În 1793, Mitropolitul Filaret al II-lea îi încredințează și Mănăstirea Căldărușani, conducând ambele mănăstiri până la moartea sa în 1806, stabilind egumeni care să le administreze.
Canonizarea
Sfântul Gheorghe de la Cernica a trecut la cele veșnice pe 3 decembrie 1806 și a fost înmormântat la Mănăstirea Cernica. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat canonizarea sa în 20-21 octombrie 2005, stabilind ziua de sărbătorire pe 3 decembrie.
Semnificația Crucii Negre
Pe lângă comemorarea Sfântului Gheorghe, această zi este marcată de semnificația Crucii Negre în calendarul ortodox, evidențiind importanța tradițiilor și a moștenirii spirituale în comunitatea credincioșilor.
Concluzie
Comemorarea Sfântului Gheorghe de la Cernica subliniază contribuția sa la viața monahală din România și importanța tradițiilor ortodoxe, având un impact semnificativ asupra spiritualității credincioșilor.
