Chelsea, câinele salvamar din Costinești
Premieră la malul mării. Începând de anul acesta, la Costinești a fost „angajat” un câine salvamar, pe nume Chelsea. Aceasta este un ciobănesc belgian de doi ani, antrenat pentru a salva vieți în situații de pericol de înec.
Chelsea a fost instruită de un salvamar cu experiență și a fost recuperată de la o familie care nu a mai putut avea grijă de ea. După doar câteva luni de antrenament, câinele a devenit salvamar și vedetă pe plaja din Costinești.
Potrivit salvamarului Daniel Dincă, Chelsea are capacitatea de a observa când colegii săi au o intervenție și intră imediat în acțiune. „Colegii mei, când au o salvare, ea vede, intră într-o mișcare totală. Vede plutele că pleacă după colegi și atunci, automat, și ea merge împreună cu ei. Pe timp de furtună, ea merge și le duce saula, după care noi îi retragem pe cei din apă”, a explicat Dincă.
Turiștii sunt încântați de prezența câinelui salvamar și impresionați de dedicarea acesteia. O turistă a declarat: „Foarte frumos, foarte plăcut pentru stațiune și foarte jucăușă, e foarte prietenoasă cu oamenii. Un ajutor de nădejde pentru salvamari!” Alt turist a adăugat: „E un câine foarte deștept și se pare că e dresat bine.” O altă turistă a menționat: „Mi-a plăcut foarte mult cum a înotat. A fost un adevărat salvamar. Bravo!”
Nicu Serafim, șeful salvamarilor din Costinești, a spus că inițial Chelsea a fost o sursă de amuzament, dar a reușit să se adapteze rapid și să își găsească utilitatea în echipă: „Pentru noi, prima oară a fost așa de amuzant, ușor ușor, ea văzând exerciții pe care le facem cu oamenii, dintr-o dată s-a adaptat, a început și ea.”
Cățelușa salvamar va continua să fie antrenată pentru a deveni și mai eficientă în misiunile sale. Chelsea poate fi văzută la serviciu pe plaja din Costinești, fiind un simbol al dedicării și al spiritului de echipă.
