China răspunde cu tărie la trecerea unei nave britanice prin Strâmtoarea Taiwan
China a denunțat recent tranzitul navei HMS Spey prin Strâmtoarea Taiwan, numind acțiunea o „provocare intenționată” care subminează pacea și stabilitatea în regiune. Armata chineză a avertizat că va contracara „orice amenințare”, în timp ce Marea Britanie a afirmat că misiunea a fost planificată din timp și respectă dreptul internațional.
Patrula navei HMS Spey, desfășurată miercuri, a fost prima misiune a unei nave britanice în zonă după patru ani, și coincide cu sosirea unui grup naval britanic condus de portavionul HMS Prince of Wales, care urmează să desfășoare o misiune de opt luni în regiunea Indo-Pacifică.
China consideră Taiwanul parte a teritoriului său, o revendicare respinsă de autoritățile taiwaneze, și nu exclude utilizarea forței pentru „reunificarea” insulei. Beijingul a criticat Marea Britanie pentru că a „amplificat public” călătoria navei HMS Spey și a acuzat Londra că „distorsionează principiile juridice și încearcă să inducă publicul în eroare”.
„Astfel de acțiuni sunt provocări intenționate care tulbură situația și subminează pacea și stabilitatea în Strâmtoarea Taiwan”, a transmis armata chineză. Autoritățile de la Beijing au adăugat că au monitorizat nava pe întreaga durată a tranzitului și că trupele chineze „vor contracara cu fermitate orice amenințare și provocare”.
În contrapartidă, Ministerul de Externe din Taiwan a salutat patrula britanică, considerând-o un act care apără libertatea de navigație în strâmtoare. Deși navele americane desfășoară în mod regulat exerciții de libertate de navigație în zonă, ultima patrulare similară realizată de o navă britanică a avut loc în 2021, când HMS Richmond a fost trimisă în Vietnam, provocând și atunci reacții negative din partea Chinei.
HMS Spey este una dintre cele două nave britanice aflate permanent în patrulare în regiunea Indo-Pacifică. Aceasta misiune coincide cu sosirea grupului de luptă maritim condus de HMS Prince of Wales, fiind una dintre cele mai ample desfășurări ale marinei britanice din acest secol, conform premierului britanic Keir Starmer. Acesta a subliniat că misiunea are scopul de a „transmite un mesaj clar de forță adversarilor noștri și un mesaj de unitate și determinare aliaților noștri”. Aproximativ 4.000 de militari britanici participă la această misiune, care include operațiuni comune și vizite în 30 de țări, precum și exerciții militare cu SUA, India, Singapore și Malaezia.
Tensiunile dintre China și Taiwan s-au amplificat în ultimul an, mai ales după preluarea mandatului de către președintele taiwanez Lai Ching-te, cunoscut pentru poziția sa fermă anti-Beijing. Acesta a descris China drept „o forță ostilă externă” și a introdus politici pentru a contracara influența chineză în Taiwan.
China continuă să desfășoare exerciții militare frecvente în Strâmtoarea Taiwan, inclusiv simulări cu foc real, prezentate ca antrenamente pentru atacuri asupra unor porturi și infrastructuri energetice esențiale. Criticile recente ale Chinei față de tranzitul navei HMS Spey au venit în contextul desfășurării a două portavioane chineze în exerciții militare simultane fără precedent în Pacific, ceea ce a stârnit îngrijorarea autorităților de la Tokyo.
