China transmite un avertisment ferm Statelor Unite
China a avertizat că „niciun război nu trebuie purtat şi nici nu poate fi câştigat”, ca răspuns la declaraţiile recente ale secretarului american al Apărării, Pete Hegseth, referitoare la pregătirea militară a SUA pentru un posibil conflict cu China.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Lin Jian, a acuzat Washingtonul că „instigă în mod deliberat la confruntare ideologică” și exagerează presupusa „ameninţare chineză”. Lin a îndemnat SUA să înceteze să impună Chinei logica sa hegemonică, să abandoneze mentalitatea învechită de Război Rece și să se abţină de la a folosi „concurenţa strategică” ca pretext pentru a limita și suprima China.
Declaraţiile lui Lin survin la o zi după ce Hegseth a afirmat într-un interviu că SUA nu doresc un război cu China, dar că „cei care vor pacea trebuie să se pregătească pentru război”, justificând astfel consolidarea militară ordonată de preşedintele Donald Trump.
Aceste comentarii au fost făcute în contextul unui avertisment din partea ambasadei Chinei la Washington, care a declarat că, dacă SUA „doresc un război, fie el tarifar, comercial sau de orice alt tip”, China este „pregătită să lupte până la capăt”. Beijingul a respins în mod repetat argumentele Washingtonului privind necesitatea consolidării armatei pentru a contracara o posibilă ameninţare militară chineză.
Aceste schimburi de declaraţii au loc într-o perioadă de tensiuni tot mai mari în relaţia bilaterală, marcată de dispute comerciale și acuzaţii reciproce pe probleme de securitate și geopolitică.
