Congresul USR de sâmbătă: Dominic Fritz, noul lider, își va dezvălui viziunea politică pentru partid
Congresul USR va valida sâmbătă alegerea lui Dominic Fritz în funcţia de preşedinte al partidului. Acesta va prezenta strategia politică a formaţiunii pentru perioada următoare. La eveniment va fi prezentă fosta preşedintă georgiană Salome Zurabişvili, care este o susţinătoare activă a parcursului european al ţării sale.
În cadrul congresului, Dominic Fritz va expune viziunea sa politică, iar delegaţii partidului vor alege Comisia Naţională de Arbitraj şi Comisia Naţională de Cenzori, care fac parte din structura de conducere de la nivel naţional. Salome Zurabişvili va susţine un discurs special în cadrul evenimentului.
Fritz a câştigat alegerile interne pentru conducerea partidului, obţinând 62% dintre voturi (7.312 voturi) dintr-un total de 10.914 membri ai USR, reprezentând 57,15%. Violeta Alexandru s-a clasat pe locul doi cu 22,03% (2.396 voturi), urmată de Luiza Elena Oancea şi Eduard Răducanu, fiecare cu 2,69% (292 voturi). Alegerile s-au desfăşurat în perioada 11 – 13 iunie, preşedintele fiind ales prin vot direct şi secret, pe o platformă electronică securizată.
Demisia fostului preşedinte al USR, Elena Lasconi, a fost anunţată la începutul lunii mai.
