Consultări de amploare la Cotroceni
Mâine aflăm mai multe detalii despre cum va arăta programul de guvernare, iar în zece zile vom ști și numele premierului, a declarat președintele Nicușor Dan. Acesta este aproape convins că PSD va face parte din noul guvern.
Nicușor Dan, prezent la Gala „Retragerea unei legende”, a fost întrebat dacă vom avea premier la sfârșitul săptămânii viitoare. „E o posibilitate”, a afirmat președintele. El a precizat că săptămâna viitoare vor avea loc consultări politice. „În acest moment, aşa cum v-am spus de mai multe ori, toate sunt scenarii de lucru. În momentul în care o să vedeţi un pachet asumat de partide, acela va fi. Dar sunt scenarii de lucru”, a adăugat el.
„Vor fi consultări la Cotroceni cu liderii partidelor şi minorităţii. Suntem într-o fază de discuţii şi eu apreciez foarte mult că toţi oamenii sunt rezonabili, adică vorbesc de liderii partidelor. Aşteptaţi-ne să venim cu setul asumat de măsuri. O să fie, să zicem, o schiţă mâine de cum o să meargă lucrurile în continuare”, a menționat Dan, subliniind că toate variantele care circulă în spaţiul public „sunt la stadiu de discuţii în momentul acesta”.
În cadrul unei declarații, Nicușor Dan a exprimat satisfacția că toate partidele cu care se poartă discuții doresc să intre la guvernare. El a adăugat că luni, 9 iunie, va avea loc o discuție și despre programul economic. „O să fie o discuţie simultană cu discuţia pe celelalte capitole de program care urmează să fie finalizate luni. O să fie o lungă discuţie, luni după-amiază, pe tot pachetul”, a spus Dan.
Când a fost întrebat dacă partidele se tem să îşi asume guvernarea, având în vedere măsurile nepopulare care urmează, preşedintele a răspuns: ”Nu, dimpotrivă, eu sunt foarte fericit că toate partidele cu care suntem în discuţii vor să intre la guvernare”. El estimează că un guvern nou va fi învestit în „zece zile, cam aşa”. Întrebat dacă PSD intră la guvernare, Dan a răspuns: „Cred că da”.
