Contractul pentru al doilea segment al Centurii Metropolitane Cluj-Napoca a fost încheiat
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că luni a fost semnat contractul pentru construcția celui de-al doilea lot al Centurii Metropolitane rutiere Cluj-Napoca. Acesta are o lungime totală de 40 de kilometri, dintre care 23 de kilometri de drum național nou. Valoarea contractului este de 4,72 miliarde de lei, fără TVA, și este derulat de Primăria Cluj-Napoca.
„Undă verde pentru derularea unui nou contract de infrastructură mare derulat în parteneriat cu autoritățile locale. A fost semnat astăzi contractul pentru construcția celui de-al doilea lot al Centurii Metropolitane rutiere Cluj-Napoca”, a declarat Sorin Grindeanu.
Contractul este finanțat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în baza unui protocol încheiat între CNAIR și asociația formată din Primăriile Municipiului Cluj-Napoca și ale comunelor Florești, Gilău, Baciu, Apahida. Proiectul prevede proiectarea și execuția celor 40,67 kilometri în termen de 48 de luni.
„Contractul semnat astăzi, cu o asociere de constructori din România, Bulgaria și Bosnia-Herțegovina, demonstrează încă o dată importanța colaborării dintre autoritățile centrale și locale pentru dezvoltarea regiunilor României. Derulatorul acestui contract, în valoare de 4,72 miliarde lei (fără TVA), finanțat prin Programul Transport 2021-2027, este Primăria Cluj-Napoca”, a adăugat ministrul.
Lotul 2 al Centuriei Metropolitane Cluj-Napoca va include 23,67 km de drum național nou, construit la profil de 4 benzi (2 benzi pe sens), precum și aproximativ 17 km de drumuri de legătură. Proiectul se va desfășura între Nodul Florești, Nodul Calea Turzii și Nodul care asigură conexiunea cu Varianta Ocolitoare Cluj Est.
Drumurile de legătură vor permite conexiunea noului sector de Centură cu localitățile din zona periurbană a municipiului Cluj-Napoca, inclusiv comuna Florești. Pe traseu vor fi construite 5 tuneluri cu o lungime totală de aproape 2 km, 14 noduri rutiere, un pod peste râul Becaș, piste de biciclete cu o lungime totală de 30,35 km, un Centru de întreținere și Coordonare (CIC), un spațiu de servicii și 2 parcări de scurtă durată.
