Cristian Diaconescu își păstrează rolul de consilier prezidențial în domeniul apărării
Cristian Diaconescu a fost numit, începând cu data de 30 iunie 2025, în funcţia de consilier prezidenţial pentru apărare şi siguranţă naţională, printr-un decret semnat de preşedintele Nicuşor Dan. Decretul a fost publicat în Monitorul Oficial al României.
Conform sursei oficiale, „Începând cu data de 30 iunie 2025, domnul Cristian Diaconescu se numeşte în funcţia de consilier prezidenţial pentru apărare şi siguranţă naţională”.
De asemenea, tot prin decrete semnate de preşedintele Nicuşor Dan şi publicate în Monitorul Oficial, au fost numite în funcţii de consilieri prezidenţiali, începând cu aceeaşi dată, Mariana Costea, Delia Dinu, Luminiţa Teodora Odobescu şi Simona-Livia Maftei.
În funcţii de consilieri de stat, au fost numiţi Lenuţa Cobuz, Gabriel-Cristian Pişcociu şi Cătălina Galer, tot prin decrete semnate de preşedintele Nicuşor Dan.
Cristian Diaconescu a mai deţinut anterior funcţia de consilier prezidenţial pentru apărare şi siguranţă naţională în mandatul de preşedinte interimar al lui Ilie Bolojan. Mariana Costea a fost consilier de stat în cadrul Administraţiei Prezidenţiale, iar de pe 7 aprilie a fost numită de preşedintele interimar Ilie Bolojan consilier prezidenţial la Secretariatul General al Administraţiei Prezidenţiale. Delia Dinu a fost consilier prezidenţial la Departamentul Protocol, Luminiţa Odobescu – consilier prezidenţial la Departamentul Afaceri Europene, iar Simona-Livia Maftei – consilier prezidenţial la Cabinetul preşedintelui.
