Impactul experiențelor din copilărie asupra vieții de adult
Experiențele negative din copilărie pot avea un impact semnificativ asupra comportamentului și relațiilor noastre ca adulți. Chiar dacă nu putem numi efectele secundare, acestea se resimt în diverse moduri, cum ar fi sentimentul de victimă, comportamente pasiv-agresive, retragerea sau crearea unei versiuni false a sinelui care pare mereu fericită.
Influența traumei asupra stilurilor de atașament
Modul în care am fost tratați în copilărie afectează stilul de atașament pe care îl dezvoltăm în relațiile adulte. Persoanele care au crescut într-un mediu sănătos și stabil, cu îngrijitori emoțional disponibili și receptivi, tind să aibă un stil de atașament sigur. Aceste persoane nu își îndepărtează partenerii și nu se agață excesiv de ei. Din păcate, mulți dintre noi nu avem această șansă.
Experiențe din copilărie care pot explica confuzia vieții de adult
1. Atașamentul evitant
Când îngrijitorii noștri sunt neatenți față de nevoile noastre, putem dezvolta un stil de atașament evitant sau disfuncțional. Persoanele cu acest stil evită relațiile apropiate sau mențin partenerii la distanță emoțională. Ele își ascund sentimentele, îndepărtează oamenii și se închid în fața emoțiilor altora. Deși par că nu doresc intimitate, aceste persoane adesea își doresc relații și se simt singure. Un studiu din revista Child Abuse & Neglect a urmărit 650 de persoane de la copilărie până la aproape 40 de ani, descoperind că copiii neglijați au fost mai predispuși să dezvolte un stil de atașament evitant la maturitate, prezentând, de asemenea, niveluri mai ridicate de depresie, anxietate și o stimă de sine scăzută.
2. Atașamentul fricos
Copiii care experimentează neglijare persistentă pot dezvolta un stil de atașament fricos sau dezorganizat. Atunci când persoana care ar trebui să ofere iubire și îngrijire devine sursa durerii, se creează o dinamică confuză. Persoanele cu acest stil au dificultăți în a avea încredere în ceilalți, se închid emoțional și se tem de respingere. Această incoerență în îngrijire face ca frica de intimitate și de singurătate să persiste și în relațiile adulte.
3. Atașamentul anxios
Dacă îngrijitorii oscilează între a fi receptivi și a fi distanți, putem dezvolta un stil de atașament anxios. Adulții cu acest stil sunt adesea percepuți ca fiind „agățați”. Ei doresc multă intimitate și sunt foarte atenți la schimbările din relație, adesea ajungând la paranoia. Aceste persoane pot simți că depun mai mult efort în relație decât partenerul lor, au o stimă de sine scăzută și manifestă o mare instabilitate emoțională. Psihologii observă că atunci când îngrijitorii oscilează între iubire și indiferență, copiii nu învață să aibă încredere că cei dragi vor rămâne în viața lor.
Impactul stilului de atașament asupra relațiilor
Trauma din copilărie nu ne afectează doar pe noi, ci și partenerii noștri. Un stil de atașament nesănătos poate îngreuna recunoașterea și răspunsul la emoțiile partenerului. Persoanele afectate pot simți disconfort la manifestarea furiei sau tristeții de către partener și pot reacționa prin retragere sau printr-o atașare excesivă, afectând astfel relația și persoana iubită.
Concluzie
Experiențele din copilărie joacă un rol esențial în formarea stilului nostru de atașament, influențând profund modul în care ne desfășurăm relațiile în viața adultă. Înțelegerea acestor dinamici poate fi crucială pentru îmbunătățirea sănătății relațiilor noastre.
