Danemarca avansează cu un an: serviciul militar devine obligatoriu pentru femei!

Daniel
Moderator Daniel
2 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Danemarca avansează cu un an: serviciul militar devine obligatoriu pentru femei!

Danemarca va introduce serviciul militar obligatoriu şi pentru femei începând din vara anului 2026, cu un an mai devreme decât era planificat iniţial, conform anunțului făcut miercuri de guvernul condus de social-democrata Mette Frederiksen.

Anunțul intervine după ce partidul Alianţa Liberală, una dintre cele două forţe politice care se opuneau iniţiativei, a anunţat că nu va mai bloca propunerea. Anul trecut, Alianţa Liberală, împreună cu partidul de extremă dreapta Democraţii din Danemarca, a respins pactul de Apărare care includea înrolarea obligatorie a femeilor, amânând astfel implementarea acestuia până în anul 2027.

Decizia Alianţei Liberale de a-şi ridica vetoul permite ca stagiul militar să devină obligatoriu pentru femei cu un an mai devreme decât se preconiza. Ministrul danez al apărării, Troels Lund Poulsen, a declarat că aceasta este „o victorie” pentru forţele armate, subliniind că forţele armate daneze au nevoie de o bază de recrutare mai largă, iar recrutarea atât a femeilor, cât şi a bărbaţilor va îmbunătăţi capacitatea de luptă.

Deşi Danemarca nu se află în proximitatea Rusiei, sub conducerea lui Mette Frederiksen, ţara s-a remarcat prin activitatea sa în oferirea de ajutor militar Ucrainei.

Publicitate
Ad Image
Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *