Decizie istorică la Pentagon: Secretarul Apărării impune o suspendare a acțiunilor cibernetice împotriva Rusiei
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat o „pauză” în operaţiunile cibernetice americane împotriva Rusiei, inclusiv acţiunile ofensive, în cadrul unui proces mai larg de reevaluare a operaţiunilor vizând Rusia. Durata acestei suspendări nu a fost clar stabilită. informațiile au fost dezvăluite de The New York Times.
Pentagonul, contactat de AFP, nu a comentat, invocând apărarea securităţii operaţionale. Acţiunile în domeniul cibernetic, la fel ca celelalte operaţiuni clandestine, nu sunt practic comentate de către autorităţi. Un oficial de la Pentagon a declarat: „Nu există o prioritate mai mare pentru secretarul (Apărării Pete) Hegseth decât securitatea combatantului în toate operaţiunile, inclusiv în domeniul cibernetic.”
Această „pauză” intervine în contextul unei apropieri istorice între Donald Trump și Rusia, la trei ani după invazia rusă a Ucrainei. Statele Unite, la iniţiativa lui Trump, par să dorească să oblige Ucraina să accepte un armistiţiu fără garanţii de securitate. Această abordare este refuzată de Kiev și este percepută ca un avantaj pentru Moscova.
Decizia nu a fost coordonată cu europenii, ceea ce a generat confuzie, având în vedere că aceștia și-au delegat asigurarea securităţii Washingtonului de zeci de ani. Rusia este acuzată frecvent de purtarea unui război hibrid împotriva ţărilor din Occident, având ca scop subminarea susţinerii pentru Ucraina, prin operaţiuni clandestine fizice și acţiuni în domeniul cibernetic și informaţional.
În opinia lui Donald Trump, Statele Unite ar trebui să se concentreze pe alte subiecte de îngrijorare, afirmând: „Ar trebui să petrecem mai puţin timp îngrijorându-ne de Putin şi mai mult timp îngrijorându-ne de ganguri de migranţi violatori, mai-marii drogurilor, criminali şi imigranţi bolnavi mental care intră în ţara noastră, pentru ca să nu sfârşim ca Europa!”
Consilierul său în probleme de securitate naţională, Mike Waltz, a respins ideea unei „pauze” operaţionale cibernetice, afirmând: „Acest lucru nu s-a discutat.” El a subliniat că vor exista diverse pârghii, de la recompense până la pedepse, pentru a se pune capăt acestui război.
