Declarațiile Poliției după ce George Simion și Călin Georgescu au fost eliminați din sala de vot
IPJ Ilfov a oferit clarificări după ce George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, și Călin Georgescu nu au fost lăsați să facă declarații în incinta unei secții de votare din Mogoșoaia. Autoritățile au precizat că regulamentul afișat la intrarea în secție stipula că jurnaliștii nu pot realiza interviuri în interior, iar orice încălcare a acestor reguli duce la îndepărtarea imediată a persoanelor implicate.
„Până la această oră, procesul electoral s-a derulat în conformitate cu legislația în vigoare, fără niciun fel de incident. În jurul orei 8.15, după exercitarea dreptului la vot de către patru persoane, în prezența reprezentanților mass-media, președintele biroului electoral al secției de votare a solicitat în mod repetat polițiștilor, care se aflau în afara localului secției, să asigure desfășurarea în bune condiții a procesului electoral,” a declarat IPJ Ilfov referitor la situația de la secția de votare numărul 256, din Mogoșoaia.
Conform sursei citate, președintele a cerut polițiștilor „să solicite persoanelor respective să se deplaseze în exteriorul secției”, în locul stabilit pentru declarații de presă, pentru a permite altor cetățeni să intre și să-și exprime opțiunea electorală. Această măsură a fost stabilită de către președintele biroului electoral al secției de votare și a fost afișată la loc vizibil la intrarea în secție, înainte de deschiderea procesului de votare.
„Reprezentanții mass-media nu vor desfășura activități de intervievare în interiorul secției. Orice încălcare a acestor reguli va atrage îndepărtarea imediată a persoanelor în cauză din incinta secției de votare,” se arată în regulamentul afișat la secția de votare. Călin Georgescu a fost întrerupt de un agent de poliție care i-a atras atenția, în timp ce făcea declarații despre vot, alături de George Simion, că nu poate da declarații în secția de votare.
„Nu e foarte frumos ce ați făcut, dar nu e nicio problemă,” a afirmat Simion, iar cei doi au părăsit secția de votare. IPJ Ilfov a subliniat că, potrivit Legii nr. 370/2004, președintele biroului electoral al secției de votare este obligat să ia măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiții. De asemenea, angajații MAI au responsabilitatea de a duce la îndeplinire dispozițiile președintelui biroului secției de votare, referitoare la activitățile de ordine publică.
