Departamentul de Stat insuflă optimism în rândul studenților internaționali: suspendarea vizelor ar putea fi temporară
Suspendarea vizelor pentru studenții străini care doresc să urmeze cursurile universităților americane ar putea fi de scurtă durată, a anunțat joi Departamentul de Stat. Purtătoarea de cuvânt a diplomației americane, Tammy Bruce, a încurajat viitorii studenți să se programeze la interviul pentru obținerea vizei, subliniind că ‘nu aș recomanda acest lucru dacă suspendarea ar dura săptămâni sau luni’.
În opinia sa, nu este exclus ca examinarea cererilor de viză pentru studenți de către ambasadele americane să reînceapă destul de repede. Secretarul de stat, Marco Rubio, a ordonat marți ambasadelor și consulatelor să suspende procesarea vizelor pentru studenți în așteptarea unor îndrumări suplimentare privind examinarea postărilor solicitanților de pe rețelele de socializare.
Această decizie face parte dintr-o serie de măsuri adoptate de administrația președintelui Donald Trump, care a anulat mii de vize, a încercat să interzică Universității Harvard să primească studenți străini și a promis că va revoca vizele acordate studenților chinezi. Rubio a revocat în mare parte vizele studenților care au condus manifestații critice la adresa ofensivei Israelului în Gaza, folosind o lege care permite expulzarea persoanelor considerate a fi contrare intereselor de politică externă ale SUA.
În documentul trimis posturilor diplomatice marți, Rubio a indicat că noi linii directoare privind controlul rețelelor sociale vor fi publicate în ‘zilele următoare’. Tammy Bruce a încurajat viitorii studenți să verifice online regulat când pot începe din nou programarea la interviu, menționând că ‘în acest moment, pot exista întârzieri și ceea ce încurajez oamenii să facă este să verifice în mod regulat când devin disponibile locuri’.
