Dialogul istoric dintre Friedrich Merz și Xi Jinping
Cancelarul german Friedrich Merz a solicitat vineri Beijingului să sprijine eforturile de pace în Ucraina, în cadrul primei sale conversaţii telefonice cu preşedintele chinez Xi Jinping. Cei doi lideri au subliniat „dorinţa lor de a lucra în parteneriat pentru a aborda provocările globale”.
În timpul discuției, au abordat războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Cancelarul Merz a prezentat eforturile comune ale Europei şi Statelor Unite pentru obţinerea unui armistiţiu rapid, cerând sprijinul Chinei pentru aceste iniţiative, conform unei declaraţii a guvernului german.
Anterior, preşedintele francez Emmanuel Macron a avut o conversaţie telefonică cu Xi Jinping, în care a afirmat că împărtăşeşte acelaşi obiectiv în ceea ce priveşte războiul condus de Rusia: „o pace durabilă şi robustă, care începe cu un armistiţiu imediat şi necondiţionat”.
În contextul tensiunilor geopolitice şi economice care afectează schimburile comerciale dintre China şi Germania, Merz a subliniat importanţa unei „concurenţe loiale” şi a „reciprocităţii” între cele două puteri. El a menţionat problemele cauzate de produsele chinezeşti subvenţionate care inundă piaţa europeană, în special cea germană, inclusiv maşini electrice subvenţionate de stat şi panouri solare ieftine.
Preşedintele Xi Jinping a solicitat, la rândul său, Germaniei să sprijine mai mult investiţiile bilaterale. El a declarat că „statutul potrivit al relaţiilor China-Germania şi China-UE este cel de parteneri”, subliniind importanţa unui mediu politic stabil şi previzibil pentru cooperarea bilaterală.
De asemenea, Xi a cerut relaţii „stabile şi previzibile” între China, Germania şi Uniunea Europeană.
