Directorul Clinicii de Neurochirurgie de la „Bagdasar-Arseni” și conducătorul Institutului de Neurologie, puși sub acuzare pentru corupție
Profesorul universitar dr. Radu-Mircea Gorgan, șeful Clinicii de Neurochirurgie din Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni” din Bucureşti, și Corneliu Toader, managerul Institutului Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare Bucureşti, sunt cercetați sub control judiciar de DNA pentru luare, respectiv dare de mită.
Gorgan este suspectat că a primit, de 89 de ori, sume cuprinse între 200 de lei și 1.000 de euro, totalizând peste 25.000 de euro, de la pacienți sau rude ale acestora, pentru a dispune efectuarea de intervenții chirurgicale, investigații medicale, consultații sau internări.
De asemenea, Gorgan ar fi solicitat lui Toader angajarea preferențială a unei persoane ca farmacistă la Institut, în schimbul facilitării accesului acestuia la funcția de profesor universitar la UMF ”Carol Davila”, pe care Toader dorea să o ocupe. Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile, începând cu 13 mai, față de cei doi inculpați.
În perioada 23 septembrie 2024 – 3 martie 2025, Gorgan ar fi primit sume de bani de la pacienți în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intră în îndatoririle sale profesionale. În contextul scoaterii la concurs a unui post de profesor universitar, Gorgan ar fi pretins de la Toader angajarea preferențială a unei persoane în schimbul influențării comisiei de concurs pentru a-l favoriza pe Toader.
DNA susține că, în schimbul acestor avantaje, Gorgan ar fi făcut demersuri pentru a-l favoriza pe Toader în competiția pentru postul de profesor universitar. Acesta i-ar fi permis lui Toader să stabilească informal componența comisiei de concurs și a comisiei de contestații, favorizându-l astfel în detrimentul altor candidați.
Pe durata controlului judiciar, Gorgan și Toader trebuie să respecte anumite obligații, inclusiv interdicția de a părăsi teritoriul României și de a comunica cu persoanele menționate în ordonanță. În cazul încălcării acestor obligații, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu arestul la domiciliu sau arestarea preventivă.
Inculpaților le-au fost aduse la cunoștință acuzațiile penale, conform prevederilor legale aplicabile.
