Donald Trump își schimbă decizia și renunță la ideea de a-l înlătura pe șeful Rezervei Federale a Statelor Unite. Ce l-a determinat?

Daniel
Moderator Daniel
4 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Donald Trump renunță la ideea de a-l demite pe șeful Rezervei Federale

Preşedintele american Donald Trump a declarat că nu îl va demite pe Jerome Powell din funcţia de preşedinte al Federal Reserve Board, înainte ca mandatul acestuia să se încheie în mai 2026. Trump l-a descris pe Powell ca fiind „un rigid total” și a reiterat apelurile ca Fed să reducă ratele dobânzilor.

Într-un interviu acordat emisiunii „Meet the Press with Kristen Welker” de pe NBC News, difuzat duminică, Trump a menționat că Powell nu este un fan al său, dar că se aşteaptă ca Fed să reducă ratele dobânzilor la un moment dat. „Ei bine, ar trebui să le reducă. Şi la un moment dat, o va face. Ar prefera să nu o facă pentru că nu este un fan al meu. Ştii, pur şi simplu nu mă place pentru că eu cred că el este un rigid total”, a afirmat Trump.

Când a fost întrebat dacă îl va demite pe Powell înainte de încheierea mandatului său în 2026, Trump a răspuns clar: „Nu, nu, nu. De ce aş face asta? Ajung să înlocuiesc persoana într-o altă perioadă scurtă de timp”.

Acţiunile de pe Wall Street au scăzut brusc luna trecută, după ce Trump a intensificat atacurile împotriva lui Powell, amplificând îngrijorările pe piețele financiare. Comentariile din interviu reprezintă cel mai clar indiciu că preşedintele american îl va menţine pe Powell în funcţie, ceea ce ar putea linişti pieţele afectate de măsurile comerciale ale lui Trump.

Publicitate
Ad Image

La 2 aprilie, Trump a impus un tarif de 10% pentru majoritatea ţărilor, împreună cu rate tarifare mai ridicate pentru mulţi parteneri comerciali, care au fost apoi suspendate timp de 90 de zile. De asemenea, el a impus tarife de 25% pentru automobile, oţel şi aluminiu, tarife de 25% pentru Canada şi Mexic și tarife de 145% pentru China.

Administraţia Trump negociază cu peste 15 ţări pentru acorduri comerciale care ar putea evita tarifele mai mari, iar oficialii afirmă că primul acord ar putea fi anunţat în curând. În timpul interviului, Trump a refuzat să excludă posibilitatea ca unele dintre tarife să devină permanente, spunând: „Nu, nu aş face asta, pentru că dacă cineva ar crede că vor fi eliminate, de ce ar construi în Statele Unite?”

Trump a recunoscut că a fost „foarte dur cu China”, întrerupând practic comerţul între cele două mari economii ale lumii, dar a declarat că Beijingul doreşte acum să ajungă la un acord. „Am renunţat”, a spus el. „Asta înseamnă că nu pierdem un trilion de dolari… pentru că nu facem afaceri cu ei în acest moment. Iar ei vor să facă o înţelegere. Vor foarte mult să ajungă la o înţelegere. Vom vedea cum va decurge totul, dar trebuie să fie o înţelegere corectă.”

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *