Elena Udrea ar putea obține libertatea: procesul de marți decide soarta ei
Elena Udrea ar putea să fie eliberată condiționat, iar totul depinde de două ședințe de judecată, prima având loc marți. Judecătorii vor decide în această săptămână dacă Udrea va rămâne în continuare în detenție.
Magistrații au stabilit ca termen de judecată data de 19 iunie. La sfârșitul lunii mai, Tribunalul Prahova a admis contestația Elenei Udrea, scăzându-i 8 luni din pedeapsă pentru perioadele de detenție din Costa Rica și Bulgaria. Această decizie a fost contestată de procurori și urmează să fie judecată.
Elena Udrea se află în Penitenciarul Târgșor, fiind încarcerată din iunie 2022 în dosarul Gala Bute. Ea a fost extrădată din Bulgaria, unde fugise cu puțin timp înainte de condamnare.
