Elena Udrea are șanse să obțină o eliberare anticipată
Magistraţii Tribunalului Prahova au admis, marţi după-amiază, contestaţia la executare formulată de fostul ministru al Turismului, Elena Udrea. Instanţa a decis că zilele petrecute în detenţie în Costa Rica şi Bulgaria pot fi deduse din pedeapsa de şase ani la care Udrea a fost condamnată.
Conform deciziei Tribunalului, perioada de detenţie de la 25 februarie 2015 la 16 iunie 2015, când Udrea a fost arestată preventiv şi arestată la domiciliu în România, precum şi perioada de la 3 octombrie 2018 la 24 decembrie 2018, când a fost arestată în Republica Costa Rica, și perioada de la 7 aprilie 2022 la 16 iunie 2022, când a fost arestată în Bulgaria, vor fi deduse din pedeapsă.
Instanţa a anulat, de asemenea, mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 44/05.06.2018 emis în baza sentinţei penale nr. 181 din 28 martie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dispunând emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei, ulterior rămânerii definitive a hotărârii.
Decizia Tribunalului Prahova nu este definitivă și poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare. Elena Udrea a fost condamnată definitiv la şase ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu în dosarul Gala Bute, pe 7 aprilie 2022, părăsind ţara înainte de pronunţarea sentinţei. Aceasta a fost dată în urmărire în aceeaşi zi și prinsă pe teritoriul bulgar, în Vama Kulata, la graniţa cu Grecia.
Udrea a stat în arest preventiv în Bulgaria până pe 10 iunie 2022, când autorităţile bulgare au decis extrădarea sa, fiind adusă în ţară pe 16 iunie 2022. Fostul ministru a formulat o contestaţie la executare în urma condamnării din dosarul Gala Bute, care a fost respinsă de ÎCCJ pe 1 noiembrie 2022, hotărârea fiind contestată. Contestaţia a fost respinsă definitiv în martie 2023, iar o cerere de revizuire a pedepsei a fost respinsă definitiv de ICCJ în decembrie 2024.
