Elon Musk avertizează: Oprirea Starlink ar duce la prăbușirea completă a frontului ucrainean!

Daniel
Moderator Daniel
2 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Elon Musk avertizează: Oprirea Starlink ar duce la prăbușirea completă a frontului ucrainean!

Miliardarul american Elon Musk a declarat că întregul front ucrainean ar putea intra în colaps dacă ar decide să taie accesul Ucrainei la rețeaua de sateliți Starlink, pe care o deține. Musk a afirmat: „Efectiv l-am provocat pe Putin într-o confruntare fizică unu la unu deasupra Ucrainei, iar sistemul meu Starlink reprezintă coloana vertebrală a armatei ucrainene. Întregul lor front ar intra în colaps dacă l-aș închide.”

Reacția lui Musk a venit după ce un utilizator al rețelei X i-a spus să nu se mai prefacă în a nu recunoaște că „Putin e agresorul” și că „Ucraina e victima”. Musk a adăugat: „Sunt sătul de atâția ani de măcel într-un război de uzură pe care Ucraina îl va pierde inevitabil. Oricine căruia îi pasă, crede și înțelege cu adevărat, ar dori ca acest măcel să se oprească.”

Conform Kyiv Independent, în Ucraina se află în jur de 42.000 de terminale de internet Starlink, utilizate atât de armată, cât și de spitale, firme sau diverse asociații umanitare. Rețeaua de sateliți Starlink a jucat un rol vital în asigurarea comunicațiilor armatei ucrainene în războiul contra Rusiei.

Recent, SUA a amenințat Ucraina că va tăia accesul la Starlink în cazul în care Kievul nu va accepta să încheie un acord cu administrația Trump legat de minereurile rare. Musk a negat aceste informații. În același timp, Ucraina discută cu UE pentru a găsi o alternativă la Starlink, având în vedere sistemul de sateliți francezi Eutelsat.

Publicitate
Ad Image
Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *