Elon Musk obține undă verde de la FAA pentru continuarea zborurilor cu Starship, după incidentul din martie

Daniel
Moderator Daniel
4 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Elon Musk obține undă verde de la FAA pentru continuarea zborurilor cu Starship

Administraţia Federală pentru Aviaţie (FAA) din Statele Unite a anunţat că a autorizat racheta Starship a companiei SpaceX să îşi reia zborurile, după incidentul din martie 2025, în care racheta a explodat în timpul unui test. Această decizie permite companiei lui Elon Musk să opereze cel de-al nouălea zbor-test al rachetei Starship, concepută pentru a zbura spre planeta Marte, de la baza sa din Texas, cel mai devreme săptămâna viitoare.

FAA a declarat că se află „în strânsă legătură şi colaborare” cu autorităţile din Regatul Unit, Insulele Turks & Caicos, Bahamas, Mexic şi Cuba, state pe deasupra cărora racheta Starship va zbura sau de care se va apropia, monitorizând respectarea reglementărilor de către SpaceX.

În martie 2025, SpaceX a pierdut din nou controlul asupra celei de-a doua trepte a megarachetei Starship, dar a reuşit să recupereze prima treaptă în cadrul unei manevre spectaculoase. FAA a suspendat imediat anumite lansări pentru a evita o posibilă coliziune cu reziduurile spaţiale, ordonând companiei SpaceX să efectueze o anchetă cu privire la incident.

În timpul unui test anterior din luna ianuarie 2025, vehiculul spaţial a avut o soartă similară, provocând o ploaie de resturi deasupra Mării Caraibilor, cu pagube materiale minime în Insulele Turks şi Caicos, aflate la peste 2.500 de kilometri de locul de lansare din Texas.

Publicitate
Ad Image

Despre racheta Starship

Racheta Starship, cu o înălţime de 123 de metri, este dezvoltată de SpaceX pentru a realiza călătorii spre Lună şi Marte. În martie, după lansare, propulsorul Super Heavy a început o coborâre controlată spre rampa de lansare, fiind imobilizat cu ajutorul unor braţe mecanice. Însă, treapta a doua a rachetei a început să se învârtă în jurul propriei axe, iar SpaceX a pierdut controlul asupra vehiculului, care a explodat.

Ambiţia lui Elon Musk este de a recupera Starship, a doua treaptă a rachetei, pentru a face racheta complet reutilizabilă, reducând astfel costurile şi resursele necesare. SpaceX îşi dezvoltă rachetele rapid, bazându-se pe mai multe lansări de prototipuri pentru a corecta problemele întâlnite, chiar dacă acest lucru înseamnă mai multe explozii, o filosofie care a contribuit la succesul companiei.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *