Emil Boc: Astăzi ne confruntăm cu o alegere crucială pentru viitorul României în Uniunea Europeană!

Daniel
Moderator Daniel
3 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Emil Boc: Astăzi ne confruntăm cu o alegere crucială pentru viitorul României în Uniunea Europeană!

Emil Boc a declarat duminică, după ce a votat, că ziua de astăzi reprezintă un „referendum pentru menținerea României în UE” sau pentru ieșirea țării din Uniunea Europeană. „Am votat fără echivoc, direct și explicit calea europeană”, a afirmat primarul din Cluj.

„Dragi clujeni, dragi români, la 18 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, astăzi practic avem un referendum pentru menținerea României în UE sau pentru deschiderea ușii și ieșirea României din UE. Astăzi este un referendum pentru a menține în continuare direcția spre vest sau de a ne reîntoarce la est. Lucrurile sunt foarte simple și clare”, a adăugat Boc.

El a subliniat că direcția spre vest nu este „Raiul pe pământ”, însă consideră că este „infinit mai bună calea decât cea spre est”, afirmând că „de la est ne-a venit sărăcia, comunismul, totalitarismul, 50 de ani de ținere și de întoarcere a României în trecut”.

„Eu am fost acolo, eu am văzut, eu nu mai vreau să văd țara asta întorcându-și fața spre est. Vreau să-și consolideze o voce demnă în UE, o voce puternică și care să conteze mai mult decât a contat până în prezent, cu un președinte capabil să facă acest lucru”, a spus edilul Clujului.

Publicitate
Ad Image

Boc a amintit și de definiția democrației dată de Abraham Lincoln: „Democrația este guvernarea poporului cu poporul și pentru popor”. El a subliniat importanța participării la vot, îndemnând românii să se prezinte la urne: „Dragi români, indiferent cu cine votați, veniți la vot astăzi. Este foarte, foarte important ca împreună să decidem calea de urmat.”

Emil Boc a adresat un apel special celor aproape 8,5 milioane de români care nu au participat la primul tur al alegerilor prezidențiale, afirmând că „democrația nu se poate clădi cu jumătate de voce sau cu jumătate de popor. Tăcerea nu este o opțiune.”

El a încheiat prin a îndemna oamenii să voteze cu pasiune, dar fără a cultiva ura și învrăjbirea, subliniind că „de mâine tot noi trebuie să construim această țară, tot noi trebuie să mergem înainte și trebuie să construim punți și nu ziduri între noi.”

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *