Explorarea decolonizării Rusiei: semnificația și impactul său crucial
Vorbind în fața Adunării Naționale a Franței la 11 aprilie, liderul opoziției ruse Vladimir Kara-Murza a subliniat dificultățile psihologice cu care se confruntă etnicii ruși în a ucide ucraineni, având în vedere asemănările culturale și istorice între cele două popoare. Această observație a stârnit critici din partea ucrainenilor și a minorităților etnice din Rusia, provocând o dezbatere intensă asupra mișcării de decolonizare a Rusiei. Aceasta se referă la posibilitatea ca minoritățile etnice din Federația Rusă să beneficieze de autodeterminare națională.
Activista și jurnalista exilată din Buriatia, Alexandra Garmajapova, a afirmat că decolonizarea implică „despărțirea de gândirea imperială” și a subliniat legătura dintre rasismul din Rusia și războiul împotriva Ucrainei. Istoricul Botakoz Kassîmbekova a explicat că decolonizarea presupune desprinderea de structurile și identitatea imperială a statului rus, iar autodeterminarea națională nu se limitează la dreptul de a vorbi propria limbă, ci include și decizia asupra structurilor politice și viitorului comunităților.
Rusia, cu peste 190 de grupuri etnice, a fost marcată de tensiuni între elita conducătoare și comunitățile din periferie. Deși republicile etnice au constituții și limbi oficiale, autonomia lor este adesea limitată de măsurile guvernului rus. Modificările legislative recente, precum interzicerea titlului de „președinte” în Republica Tatarstan, evidențiază controlul Moscovei asupra acestor regiuni. Constituția federală interzice separarea oficială a republicilor, iar încercările anterioare de a face acest lucru au dus la violențe, cum ar fi războaiele din Cecenia.
În exil, opoziția rusă a evitat în mare parte să abordeze nemulțumirile sociale și istorice care stau la baza apelurilor pentru decolonizare. La Forumul strategic de la Bled, Iulia Navalnaia a exprimat scepticism față de necesitatea decolonizării, susținând că nu există motive pentru a diviza artificial popoarele cu origini comune.
În contrast, liderul opoziției Ilia Iașin a recunoscut că un nou tratat federal ar trebui să includă dreptul la secesiune, dar a clarificat că această poziție este mai degrabă principială decât percepută ca necesitate. El a afirmat că Moscova trebuie să împartă puterea cu republicile și să permită alegerile locale pentru liderii regionali.
Minoritatea etnică din Buriatia, una dintre cele mai sărace republici ale Rusiei, se confruntă cu discriminare și rusificare sistematică. Garmajapova, cofondatoarea Fundației Free Buryatia, luptă pentru drepturile buriaților care se opun războiului. Fundația a fost catalogată de guvernul rus ca „agent străin” și „extremistă” pentru activitățile sale împotriva războiului. Garmajapova a subliniat necesitatea de a promova inițiative democratice și de a întări identitatea culturală a buriaților.
Importanța discursului despre decolonizare devine din ce în ce mai evidentă, în special în contextul în care minoritățile etnice sunt adesea percepute ca „fața” mașinii de război a Rusiei. Opoziția rusă, deși are influență în Occident, se confruntă cu critici pentru ignorarea realităților vieții minorităților etnice. Kassîmbekova a subliniat că opoziția ar trebui să colaboreze cu activiștii locali pentru a aborda aceste probleme, în timp ce Etkind a evidențiat lipsa de imaginație politică din rândul liderilor opoziției.
Decolonizarea Rusiei este un proces complex, dar necesar, pentru a aborda inegalitățile și a promova drepturile minorităților etnice, asigurându-se că viitorul acestora este decis de către locuitorii lor.
