Activitatea fizică și complicațiile diabetului de tip 2
Activitatea fizică insuficientă este asociată cu o parte semnificativă dintre complicațiile diabetului zaharat de tip 2, conform unei analize internaționale. Studiul sugerează că majoritatea acestor probleme de sănătate ar putea fi prevenite prin creșterea nivelului de mișcare în rândul persoanelor afectate de această boală.
Studiul internațional
O cercetare publicată în Journal of Sport and Health Science a analizat datele a aproape 2,4 milioane de persoane din 27 de studii realizate la nivel mondial. Cercetătorii au evaluat nivelul de activitate fizică al pacienților cu diabet și au urmărit apariția complicațiilor asociate bolii.
Definirea inactivității fizice
Inactivitatea fizică a fost definită ca lipsa a minimum 150 de minute pe săptămână de exerciții de intensitate moderată sau viguroasă. Activitățile moderate includ mersul alert, ciclismul ușor și dansul, în timp ce exercițiile viguroase includ alergarea și înotul în ritm susținut.
Rezultatele studiului
Studiul a arătat că lipsa activității fizice a fost asociată cu 10,2% dintre cazurile de accidente vasculare cerebrale, 9,7% dintre cazurile de retinopatie diabetică, 7,3% dintre cazurile de insuficiență cardiacă și până la 7% dintre bolile cardiace. Femeile și persoanele cu un nivel scăzut de educație au prezentat proporții mai mari de complicații asociate sedentarismului.
Implicarea activității fizice
Coordonatoarea studiului, Jayne Feter, a declarat că multe dintre complicațiile diabetului sunt considerate inevitabile, dar rezultatele sugerează că acestea ar putea fi prevenite prin creșterea activității fizice. Promovarea exercițiului fizic ar putea reduce spitalizările, dizabilitatea și costurile din sistemul de sănătate, având un impact pozitiv asupra calității vieții pacienților.
Contextul local și politicile publice
Autorii subliniază că intervențiile trebuie adaptate la contextul local, deoarece tiparele de activitate fizică diferă între țări. În statele cu venituri ridicate, mișcarea este mai frecventă în timpul liber, în timp ce în țările cu venituri mai mici este adesea legată de muncă. Politicile publice trebuie să țină cont de aceste diferențe și de inegalitățile sociale și de gen.
În concluzie, creșterea activității fizice în rândul persoanelor cu diabet de tip 2 este esențială pentru prevenirea complicațiilor, îmbunătățind astfel sănătatea și calitatea vieții acestora.
