Finalizarea gazoductului Tuzla-Podișor care aduce gazele din Marea Neagră este la orizont! Sebastian Burduja: „Recepția se va face în 60 de zile”

Daniel
Moderator Daniel
3 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Finalizarea gazoductului Tuzla-Podișor care aduce gazele din Marea Neagră este la orizont

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunţat că România se va impune ca nod strategic al hărţii energetice regionale, odată cu finalizarea Gazoductului Tuzla–Podişor. Această magistrală de peste 300 kilometri, care va prelua gazele din Marea Neagră, este completă în proporţie de peste 99% și va fi recepţionată oficial în următoarele 60 de zile.

Burduja a subliniat importanţa investiţiei, care depăşeşte 500 de milioane de euro, afirmând că proiectul va fi terminat înainte de termen și respectă cele mai înalte standarde tehnice și de mediu. De asemenea, el a menționat marile beneficii pe care finalizarea proiectului le va aduce, inclusiv acces la gaze pentru circa 185.000 de români și 523 de instituţii publice din localităţile traversează conducta.

În următorii doi ani, conducta ar putea transporta gaze LNG din Turcia, Azerbaidjan și Grecia către Europa, consolidând astfel securitatea energetică europeană. Burduja a evidențiat, de asemenea, infrastructura necesară preluării gazelor extrase prin proiectul Neptun Deep, care va transforma România în cel mai mare producător de gaze al Uniunii Europene.

Ministrul a menţionat că a apărat acest proiect împotriva tuturor piedicilor, subliniind că recent Curtea de Apel Cluj a respins cererea Bankwatch de suspendare a lucrărilor, confirmând legalitatea și necesitatea acestui proiect. „Securitatea energetică a României nu este negociabilă!” a declarat Burduja, mulțumind echipelor din Ministerul Energiei, Transgaz și tuturor partenerilor implicați.

Publicitate
Ad Image
Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *