„Fiți răbdători: Trump promite un rezultat istoric după implementarea taxelor vamale de 10%”

Daniel
Moderator Daniel
2 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Trump promite un rezultat istoric după implementarea taxelor vamale de 10%

Aveţi răbdare”, a afirmat preşedintele american Donald Trump după intrarea în vigoare a unor taxe vamale suplimentare de 10% care vizează o mare parte a produselor importate de Statele Unite, recunoscând că „nu va fi uşor” având în vedere riscurile inflaţiei. Acest plafon universal de 10%, adăugat la taxele vamale existente, reprezintă o explozie pentru comerţul mondial care urmează să se amplifice în zilele următoare.

„Aceasta este o revoluţie economică şi vom câştiga”, a scris Trump pe platforma sa Truth Social, cerându-le compatrioţilor săi „să aibă răbdare” pentru că „nu va fi uşor”. El a promis că „rezultatul final va fi istoric”. Aceste taxe vamale de 10% vizează o mare parte din produsele pe care Statele Unite le importă din restul lumii, deşi anumite bunuri sunt scutite pentru moment, cum ar fi petrolul, gazele, cuprul, aurul, argintul, platina, paladiul, cheresteaua, semiconductori, produse farmaceutice sau minerale care nu se găsesc pe teritoriul american.

Noile tarife ale lui Trump nu vizează bunurile supuse unor tarife separate de „securitate naţională” de 25%, inclusiv oţelul, aluminiul, autoturismele, camioanele şi piesele auto. Agenţii vamali americani au început să colecteze tariful unilateral de 10% pentru toate importurile din numeroase ţări, urmând ca alte majorări de taxe vizând mărfuri provenite de la 57 de parteneri comerciali mari ai SUA să înceapă să fie aplicate de săptămâna viitoare.

Tariful „de bază” de 10% a intrat în vigoare în porturi, aeroporturi şi antrepozite vamale din SUA la ora 12.01 ET (04.01 GMT), marcând prima fază a iniţiativei lui Trump de a respinge total sistemul de tarife convenite reciproc după al Doilea Război Mondial. Printre ţările afectate iniţial de tariful de 10% se numără Australia, Marea Britanie, Columbia, Argentina, Egipt şi Arabia Saudită.

Publicitate
Ad Image
Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *